UEFA a explicat în ce constă noul sistem automatizat care va fi utilizat în tragerea la sorți a competițiilor Champions League, Europa League și Conference League.
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a oferit miercuri detalii despre noul sistem automatizat care va fi folosit la tragerea la sorți a primului tur al Ligii Campionilor, Europa League și Conference League, ce va avea loc pe 29 și 30 august la Monaco, informează AFP.
Această automatizare însoțește noul format al celor trei competiții. În fiecare din ele, 36 de echipe vor face parte dintr-o aceeași „ligă” cu obiectivul de a termina pe primele opt locuri ale clasamentului, care asigură calificarea directă în optimi de finală. Celelalte opt bilete pentru optimi vor fi decise de meciuri de baraj.
Echipele sunt împărțite în patru urne. Fiecare formație va întâlni opt cluburi, câte două din fiecare urmă, cu un meci în deplasare și un meci acasă pentru fiecare urnă. Doar Conference League diferă, cu șase meciuri împotriva a șase echipe, din cele șase urne existente - trei meciuri în deplasare, trei acasă.
Complexitatea unei astfel de trageri la sorți, precum și durata acesteia dacă ar fi fost realizată în întregime manual ca în anii anteriori, când echipele erau împărțite în grupe de câte patru, au determinat UEFA să apeleze la serviciile a două companii pentru a automatiza procesul.
CITEȘTE ȘI Trei fotbaliști de la FCSB, numiți „limitați” după meciul cu Sparta Praga
Compania AE Live, specialistă în date sportive și obișnuită cu trageri la sorți automatizate de câțiva ani și la mai multe discipline, va furniza un software care va realiza tragerea la sorți în direct a celor opt adversari ai clubului a cărui bilă tocmai a fost selectată, manual, în bolul așezat pe scenă.
Fiecare din cele 36 de cluburi, începând cu cele din prima urnă, apoi coborând până la urna a patra (sau a șasea pentru Conference League) își va vedea bila extrasă în bol, cu afișarea în timp real a adversarilor.
Calculatorul va trebui să respecte două criterii: un club nu poate juca împotriva altei echipe din campionatul său nici împotriva a mai mult de două echipe din alt campionat. De exemplu, PSG nu va putea juca împotriva lui AS Monaco și nici împotriva a trei cluburi din campionatul Angliei.
Deciziile computerului vor fi imediat controlate de alte două sisteme independente. Totul este verificat și supervizat de firma de audit EY.
Tragerea la sorți ar urma să dureze 35 de minute, aproximativ la fel ca anii trecuți. Fără automatizare, mai mult de o mie de bile ar fi trebuit să fie extrase în 36 de boluri diferite pe o perioadă de trei ore.
Calendarul meciurilor din această fază va fi disponibil sâmbătă, 31 august, transmite Agerpres.