FCSB a fost învinsă de Sparta Praga în returul turului III preliminar din Liga Campionilor, scor 3-2, şi a fost eliminată din competiţie. Trei fotbalişti ai FCSB-ului au fost făcuţi praf după meci.
Marius Şumudică i-a făcut praf pe trei jucători de la FCSB.
"Olaru este peste campionatul nostru, dar în afara de el…Dar nu-l ia nimeni din primele 4-5 echipe din Turcia. El se exprimă în cadrul unei echipe care nu-l ajută foarte mult. Nu ai cum să ajungi în Champions League cu mijlocaşii Şut şi Lixandru. Şut e într-un declin total. M-au întrebat cei de la Trabzonspor acum un an de el.
Ce se întâmplă la FCSB în repriza a doua…au intrat Edjouma şi Alhassan, jucători de forţă. FCSB nu are forţă la mijlocul terenului. Nu poţi să te baţi să câştigi duelurile. Sparta Praga a predat o lecţie de fotbal, ce a jucat acest danez în prima repriză, 3-4-3. Noi n-am avut şut pe spaţiul porţii în prima repriză.
În a doua, s-au retras la confortul rezultatului. Aveau trei fundaşi centrali care ştiau jocul şi acel vârf care i-a dominat pe Ngezana şi Dawa.
Eu n-am văzut la Şut sau la Lixandru să dea o pasă filtrantă…noi îl omorâm pe Ştefănescu, dar el e izolat în bandă, ce să facă acolo. Mereu făceau 2 contra 1. Creţu e un băiat bun, l-am avut la Chiajna, dar nu poţi să joci la 34-35 de ani. Nu e fundaş de Champions League. Să ajungi în play-off cu Creţu, Şut şi Lixandru…au o limită, nu pot trece peste asta", a declarat Marius Şumudică la Fanatik.
După 1-1 în deplasare, campioana României plătit preţul pentru o primă repriză catastrofală, în care a primit trei goluri, marcate de Veljko Birmancevic (13, 28 - penalty) şi Lukas Haraslin (37). FCSB a jucat mai bine în partea secundă, a marcat de două ori, prin Darius Olaru (60) şi Malcom Edjouma (85), dar nu a reuşit mai mult.
Sparta a dominat autoritar primul sfert de oră şi golul a venit firesc. La un corner (13), la care portarul Târnovanu a fost pasiv şi ezitant, Soerensen a reluat cu capul, Lixandru a respins de pe linia porţii, dar Birmancevic a reluat plasă de la un metru.
FCSB a replicat imediat, dar portarul Vindahl nu a avut emoţii la lovitura de cap a lui Ngezana (15).
Oaspeţii au fost din nou periculoşi, prin Olatunji (16), al cărui şut la colţul scurt a fost prins de Târnovanu. Ştefănescu (18) a şutat la colţul lung, dar mingea s-a dus pe lângă poartă.
Sparta s-a desprins pe tabelă dintr-un penalty transformat de Birmancevic (28), după ce Olatunji a fost lovit cu capul de Dawa la un duel aerian.
O nouă ezitare a defensivei bucureştene a făcut ca scorul să devină unul de forfait, Haraslin (37) a trecut uşor de Creţu şi a tras la colţul lung, fără speranţe pentru Târnovanu.
Olatunji (40) şi Haraslin (44) au avut şi ei situaţii notabile.
FCSB a fost periculoasă chiar înainte de pauză, dar Băluţă (45) a tras pe lângă colţul lung, iar Ştefănescu (45) a şutat slab din careu, fără probleme pentru portarul danez.
În debutul reprizei secunde, scorul putea lua proporţii, dar Târnovanu l-a blocat pe Olatunji (52), scăpat singur.
FCSB a reuşit să reducă din diferenţă prin Olaru (60), care a profitat de căderea lui Birmancevic şi a marcat frumos, cu un şut cu efect.
Popa (76) a reluat pe lângă poartă din poziţie dificilă, iar FCSB a reuşit să înscrie şi al doilea gol, prin Edjouma (85), care a reluat cu capul centrare excelentă a lui Olaru.
Echipa antrenată de Charalambous a sperat în ultimele minute că va trimite meciul în prelungiri, dar nu a reuşit acest lucru, deşi a atacat şi cu Târnovanu în careul advers.
FCSB a plătit preţul pentru erorile făcute în defensivă, astfel că părăseşte competiţia, scrie Agerpres.