Dinamo şi Unirea Slobozia se înfruntă vineri, 13 septembrie, pe stadionul Arcul de Triumf, în etapa a IX-a din Superligă.
Antrenorul echipei Dinamo, Zeljko Kopic, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că Unirea Slobozia, adversara din etapa a 9-a a Superligii, este o formaţie puternică şi că nu este întâmplător că a acumulat 11 puncte în startul sezonului.
"Întâlnim Unirea Slobozia, un adversar greu. Ştim că vom întâlni un oponent periculos, va fi un meci greu. Avem unele probleme legate de alcătuirea echipei pentru meciul de vineri, asta nu e bine pentru noi. Vom încerca să găsim cea mai bună formulă pentru mâine. Vom încerca să pregătim meciul cât de bine, jucăm în faţa propriilor suporteri, pe propriul stadion, vrem să practicăm un fotbal bun şi să luptăm pentru cele trei puncte, pentru că sunt cele mai importante. Unirea Slobozia a promovat din liga a doua, i-am urmărit toate meciurile, e o echipă foarte bine organizată, o echipă puternică în defensivă, cu o tranziţie ofensivă foarte bună şi periculoasă în atac. Nu este o coincidenţă faptul că au adunat atâtea puncte în primele etape", a declarat Kopic.
Tehnicianul croat a spus că în afara danezului Patrick Olsen, Dinamo urmează să mai aducă doi-trei jucători în perioada următoare.
"Aşteptăm noi jucători, pentru că avem nevoie cu siguranţă de doi-trei jucători. Până acum nu au semnat, dar am discutat cu ei. A semnat Patrick, un bun jucător cu o personalitate puternică, dar mai avem nevoie de doi-trei jucători", a adăugat acesta.
Jucătorul Ahmed Bani se aşteaptă şi el la un meci dificil cu Unirea Slobozia.
"Bineînţeles că suntem pregătiţi pentru meciul cu Unirea Slobozia. Sperăm să facem un meci bun şi să luăm cele trei puncte. Sunt o echipă bună, care a obţinut nişte puncte la care nu ştiu cine se aştepta. O echipă bună, care se organizează foarte bine în defensivă, au contraatacul destul de bun. Va fi un meci foarte dificil", a spus Bani.
Echipa de fotbal Dinamo Bucureşti va întâlni, vineri, de la ora 21:00, pe stadionul Arcul de Triumf, formaţia Unirea Slobozia, într-o partidă din cadrul etapei a 9-a a Superligii.