PSG s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor după ce a învins Barcelona, în deplasare, cu 4-1. Mbappe a marcat o dublă, însă momentele care l-au înfuriat pe antrenorul catalanilor, Xavi Hernandez, l-au avut în prim plan pe arbitrul român Istvan Kovacs.
În prima repriză a partidei, la scorul de 1-0 pentru Barcelona, Istvan Kovacs l-a eliminat pe Ronald Araujo. În repriza secundă, arbitrul român a scos cartonaşul roşu şi pentru antrenorul catalanilor, Xavi, după ce i s-a atras atenţia de la margine că acesta are un comportament nesportiv.
"Suntem supăraţi, furioşi. Mi se pare prea mult să acorzi cartonaşul roşu la faza aceea cu Araujo. Am avut un avantaj de 2 goluri, apoi scorul general era egal. Dar să joci în 10 oameni e foarte complicat.
E păcat că munca unui întreg sezon se termină din cauza unei decizii de arbitru. Mi-ar fi plăcut să jucăm 11 la 11. Eliminarea nu a fost necesară. I-am spus arbitrului că a fost slab, că a fost un dezastru, şi că eliminarea dictată schimbă totul. Dar sunt mândru de modul în care ne-am prezentat. Barcelona va încerca din nou, nu eu sunt cel important aici.
Voi încerca să vorbesc calm, dar 11 contra 10, astăzi, e imposibil. E un avantaj prea mare, nu e necesar şi e şi nedrept. A aruncat în aer toată această dublă. Fotbalul s-a terminat. Ne-am folosit de mândria noastră, de caracter, dar e foarte greu. De asta i-am şi zis să meargă la VAR. Ne înfurie. 11 la 11 am fi fost confortabli, pentru că dominam. Mi-ar fi plăcut să rămână aşa.
Spre exemplu, în prima manşă şi Vitinha a făcut un fault pentru care merita al doilea galben, dar arbitrul nu i l-a acordat", a declarat Xavi după meci.
Raphinha (12) a deschis scorul pentru catalani, dar PSG a înscris de patru ori până la final, prin Ousmane Dembele (40), Vitinha (54) şi Kylian Mbappe (61 - penalty, 89).
Ronald Araujo a fost eliminat în minutul 29 după ce l-a scăpat din marcaj pe Barcola şi l-a agăţat, ulterior, în marginea careului.
Pavel Fernandez, expertul în arbitraj al celor de la Marca, spune că ”se numește Istvan Kovacs și a arbitrat la Barcelona – PSG în Champions League. În Spania nu ar arbitra nici în liga a patra. Ce slab”.