Belgianul Wim Fisette o critică pe Simona Halep pentru modul în care gestionează relaţia cu antrenorii şi spune că niciunul nu va lucra cu ea mai mult de un an.
Antrenată în acest moment de Daniel Dobre, Simona Halep este criticată de fostul ei antrenor, Wim Fisette, pentru modul în care gestionează relaţia cu tehnicienii.
„Am pregătit o jucătoare talentată, dar încă fără titlu major, până pe locul al doilea în clasament. Am crezut că împreună vom ajunge în vârf și vom câștiga un turneu de Grand Slam.
Dar apoi Simona și familia ei au decis că au nevoie de un antrenor român, cineva care să vorbească limba lor. Ea (n.r. Halep) a mers la un turneu cu mama ei, la altul cu fratele ei, iar la altul a luat prietenii.
La fiecare turneu, era cineva care să o distreze. Are nevoie constant de ceva nou. Nu cred că vreun antrenor va lucra cu ea mai mult de un an în viitor”, a spus Wim Fissette pentru presa din Polonia.
Simona Halep şi-a exprimat dezamăgirea cu privire la modul în care a fost tratat cazul ei de către ITIA, după ce în presă au apărut alţi doi sportivi celebri prinşi dopaţi: Jannik Sinner şi Iga Swiatek.
"Am simţit că ei (n.r. ITIA) au fost nedrepţi cu mine înainte, dar acum este chiar mai mult. Am fost atât, atât de supărată şi atât de tristă când am văzut situaţia. Este pur şi simplu inacceptabil, din punctul meu de vedere. Da, iar nu pot să dorm. Mi-am pierdut somnul timp de doi ani în timpul procesului (n.r. de contestare a propriei interdicţii pentru dopaj). Apoi mi-am revenit. Şi acum, pentru câteva zile, da, l-am pierdut din nou. Toată gândirea negativă, gândurile negative, nu este uşor de gestionat”, a declarat Simona Halep într-un interviu pentru The Telegraph.