Gheorghe Creţu a dus-o pe Slovenia până în sferturile de finală ale turneului olimpic de volei, iar după eliminare a anunţat că pleacă de la echipa naţională. Acesta a avut şi un mesaj pentru români.
"Sunt foarte mândru că sunt român și am ajuns aici într-un sport care ne aparținea cândva. Acum am reușit măcar eu să fiu cu această națiune mică la Olimpiadă. E o onoare să fii în primele 4-5 echipe ale lumii. Sunt mândru că prin mine s-a pomenit de voleiul din România, la Jocurile Olimpice", a transmis Gheorghe Creţu, pentru TVR.
Slovenia a încheiat neînvinsă grupa A, după 3-1 cu Canada, 3-0 cu Serbia şi 3-2 cu campioana olimpică en-titre Franţa, dar a pierdut în sferturi, 1-3 cu Polonia.
Gheorghe Creţu şi-a terminat mandatul la naţionala Sloveniei, iar de acum va antrena o echipă de club, din Polonia. Este vorba despre SKRA Belchatow.
”Sunt bucuros de ce am produs cu această echipă. Singurul lucru de care mi-a fost frică a fost acest moment al despărțirii. A fost un vis frumos, l-am trăit împreună cu băieții la maxim”, a spus antrenorul român, cu vocea tremurândă.
”Românii trebuie să înțeleagă că e importantă educația prin sport, că nu e vorba doar de medalii, doar de a fi în top, ci de a da copiilor posibilitatea de a visa. Mă bucur că am impresionat mulți conaționali cu această echipă a Sloveniei. Am lăsat ceva important în Slovenia, lumea o să-și aducă aminte de ceea ce am făcut cu această generație cu adevărat de excepție”, a punctat Crețu.
„Visați, oameni buni! Visați și nu ascultați ce vi se spune sau ce cred alții. Eu personal mi-am urmat drumul și am crezut întotdeauna în această realitate pe care am trăit-o aici. Fac parte din acei visători care probabil că sunt contagioși și sper să meargă virusul mai departe spre România”, a declarat Gheorghe Crețu.
Stelian Moculescu, antrenorul lui Dinamo Bucureşti la volei, a tras un semnal de alarmă privind sportul în care a cunoscut cele mai mari performanţe.
"Voleiul nu contează. Există ca sport, dar în televiziune nu este, în ziar nu există. Doar pe internet. Există o explicaţie. Voleiul face tot ce e posibil ca să se autodistrugă, în toată lumea. Voleiul ca atare. Dacă întrebi pe cineva azi care sunt criteriile de calificare pentru Jocurile Olimpice, nu ştie nimeni. Şi atunci nu îşi bate nimeni capul. Am schimbat tot ce era de schimbat în volei, ca să oferim un sport interesant. Şi ce s-a întâmplat? Nimic. Ce a schimbat fotbalul, baschetul, handbalul? Nimic!
Voleiul în Germania merge, dar pe vremea când eram eu antrenor câştigau foarte bine jucătorii. Astăzi avem iarăşi jucători care câştigă 500 de euro pe lună. Eu am luat jucători tineri şi i-am dus în străinătate. Acum, cei care mai cresc şi mai joacă la lot joacă în Polonia, în Franţa, mai ies din ţară. Dacă îi zic unuia de 30 sau 35 de ani să facă ceva, trebuie să vorbesc mult cu el. Eu am căutat mereu unul, doi bătrâni, dar să aibă caracter, să fie un jucător care să ştie că trebuie să ajute la creşterea tinerilor. Prin felul lui de a fi, trebuie să se comporte ca atare, ca un lider", a declarat Stelian Moculescu la "Vreau să ştiu".