Cupa României Vivi Răchită e supărat că echipele din România îşi aduc antrenori străini. "Noi la ce mai avem şcoală de antrenori?"

Data publicării:
Fotografie de la Tom Fisk, Pexels
Fotografie de la Tom Fisk, Pexels

Vivi Răchită s-a declarat dezamăgit după ce Poli Iaşi l-a înlocuit pe Leo Grozavu cu Tony Da Silva şi spune că nu i se pare normal ca echipele din Liga 1 să fie mai atente la antrenorii străini decât la cei români. 



În acest moment, 4 din şase echipe din playoff au antrenor străin. FCSB îl are ca principal pe Elias Charalambous, FC Rapid este antrenată de Cristiano Bergodi, Sepsi OSK este antrenată de Bernd Storck, în timp ce Universitatea Craiova îl are pe bancă pe Ivaylo Petev. 

În playout, antrenor străin are Dinamo, pe Zeljko Kopic, FC U 1948, pe Nicolo Napoli, şi Poli Iaşi, care este antrenată de Tony da Silva. 

Vivi Răchită spune că în România sunt 170 de antrenori români cu licenţă PRO, însă echipele de top din Liga 1 preferă să lucreze cu antrenori străini. 

"Leo Grozavu mănâncă din jucători și a «reușit» să piardă cu 2-1. Este demis și vine un alt antrenor străin, de ce mai facem Școala de Antrenori în România? Am licența PRO și am înțeles că sunt peste 170 de licențe PRO ale antrenorilor români.

Sunt 16 echipe în Liga 1, 20 în Liga 2. Sunt 36 de echipe în primele două ligi ale României, dar există peste 170 de licențiați PRO și noi aducem antrenori de afară, care nu își găsesc locul. Napoli a venit de 10 ori la Craiova, păi nu îți găsești Napoli o echipă prin Serie C în Italia să îți faci meseria.

Pe Bergodi nu îl consider antrenor de titlu, zic că nu rezistă la presiune. Să ne aducem aminte ce a făcut la finala Craiova – CFR, jucată la Craiova cu Bergodi pe bancă”, a spus Răchită la Spotlight SuperLiga, de la Fanatik. 

Din punct de vedere statistic, echipele din Liga 1 care au apelat la antrenori străini nu au avut prea mare succes. Cel mai titrat antrenor străin care a fost în Liga 1 rămâne Antonio Conceicao, fostul tehnician al celor de la CFR Cluj, care a câştigat 5 trofee pe banca ardelenilor. 

Dintre cei care sunt în prezent în campionat, însă, niciunul nu a câştigat prea multe. Dacă la Universitatea Craiova, Dinamo, Poli Iaşi şi Sepsi OSK putem vorbi de faptul că antrenorii sunt debutanţi în Liga 1, despre Cristiano Bergodi şi Nicolo Napoli nu se poate spune acelaşi lucru. 

Cristiano Bergodi a mai antrenat, înainte de Rapid, la CFR Cluj, Poli Iaşi, Sepsi, FC Naţional, FC Voluntari şi Steaua Bucureşti (n.r. cum se numea echipa patronată de Gigi Becali în acea perioadă, actuală FCSB). Cristiano Bergodi a câştigat 2 Cupe ale României, ambele cu Sepsi Sf. Gheorghe. De asemenea, are şi două supercupe, una câştigată cu Rapid, în 2007, şi una cu Sepsi Sf. Gheorghe, în 2022. 

Nicolo Napoli, pe de altă parte, este la al 10lea mandat pe banca celor de la FCU Craiova 1948 şi nu a reuşit să câştige niciun trofeu în România. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Cupa României




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel