Stiri Viorel Moldovan, amintiri cu Helmut Duckadam. „Oamenii buni sunt luați întotdeauna de Dumnezeu lângă El”

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Președintele clubului de fotbal Rapid a vorbit despre amintirile frumoase pe care le-a trăit datorită „Eroului de la Sevilla”, decedat luni, la vârsta de 65 de ani.



„Pentru mine Helmut Duckadam nu a murit, a fost luat de Dumnezeu, pentru că oamenii buni sunt luați întotdeauna de Dumnezeu lângă El”

„Aș vrea să-i aduc un ultimul omagiu lui Helmut Duckadam, care ieri a decedat. Pentru mine a fost un om de mare caracter. Mi-a rămas pe retină, eram copil în ’86 când Steaua a câștigat Cupa Campionilor, iar el a apărat acele penalty-uri. Încă am acele imagini în minte. Este ceva incredibil.

Din păcate, ne naștem ca să murim. Da, sună ciudat. Dar pentru mine Helmut Duckadam nu a murit, a fost luat de Dumnezeu, pentru că oamenii buni sunt luați întotdeauna de Dumnezeu lângă El pentru a avea grijă de ei.

Îmi pare rău că am început cu acest lucru. Sunt foarte afectat și eu. Câteodată stau și mă gândesc că, din păcate, vine din urmă acest lucru și nu ne iartă pe niciunul. Mai devreme, sau mai târziu, toți vom pleca. Sună macabru, dar așa este.

Ultima dată am zburat împreună de pe Otopeni. El, împreună cu familia lui, eu cu familia mea, în America, la Phoenix. Acolo unde este și băiatul meu, el are prima soție și fiica acolo stabilite. Am zburat cu același avion și am depănat multe amintiri”, a declarat președintele clubului de fotbal Rapid, Viorel Moldovan, citat de Fanatik.

„Eroul de la Sevilla” s-a stins luni dimineață, la vârsta de 65 de ani, la Spitalul Militar din București. Duckadam era internat din cauza unor dureri de spate.

Fostul portar al echipei Steaua București, câștigător al Cupei Campionilor Europeni, s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate în ultimii ani. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis chiar în septembrie 2024.

Născut în Arad, Helmut Duckadam a apărat toate cele patru lovituri de la 11 metri în cadrul competiției desfășurate în 1986, pentru a aduce trofeul echipei sale. La scurt timp după câștigarea titlului, Duckadam a suferit o accidentare care i-a pus capăt carierei, la doar 27 de ani.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Stiri




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel