Fotbal international Vinicius Junior s-a hotărât în privința ofertei de 1 miliard de euro

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Fotbalistul brazilian Vinicius Junior, jucător al clubului Real Madrid, a luat o decizie privind viitorul său la echipa din Spania.



Vinicius Junior nu va ajunge în Arabia Saudită

Vinicius Junior, atacantul echipei de fotbal Real Madrid și al selecționatei Braziliei, a fost ofertat de prima ligă de fotbal din Arabia Saudită. Jucătorul celor de la Real Madrid, în vârstă de 24 de ani, a fost abordat de oficialii Saudi Public Investment Found (PIF) pentru a-l înștiința cu privire la un posibil transfer în SuperLiga saudită (SPL), în baza unui contract de cinci ani, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro pe sezon, plus bonusuri.

Totuși, se pare că Vinicius a respins această mutare, clubul de fotbal Real Madrid neavând în plan vânzarea jucătorului, a cărui clauză de reziliere este de un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari). O sursă apropiată de jucătorul brazilian a menționat că Real Madrid nu s-a arătat interesat de a negocia un transfer, evidențiind clauza uriașă de renunțare la fotbalistul brazilian.

Pe contul său de X, fotbalistul a postat două poze, alături de descrierea „REAL MADRID”, după ce noile detalii despre un potențial transfer s-au răspândit rapid. În fotografiile atașate, se observă că Vinicius Jr. se bucură de antrenamente alături de britanicul Jude Bellingham și noul jucător al Realului, francezul Kylian Mbappe.

Pachetul ar fi inclus, totodată, un contract separat pe 10 ani pentru a deveni ambasador pentru Cupa Mondială din 2034, care urmează să se desfășoare în Arabia Saudită, dar termenii și cifrele financiare ale unui astfel de acord nu a fost încă discutate.

Obsedat să fie luat în serios ca forță fotbalistică, Regatul Arabiei Saudite a anunțat un proiect de investiții și privatizare a cluburilor sportive, PIF deținând 75% din capitalul celor patru cluburi principale ale țării: Al Ahli, Al Ittihad, Al Hilal și Al Nassr.

 

Vinicius Jr., potențial de cel mai mare transfer

Cel mai mare transfer saudit a venit de la cel mai de succes club al țării, Al Hilal, care a cheltuit 90 de milioane de euro pentru a-l cumpăra pe atacantul brazilian Neymar de la Paris Saint-Germain.

Cu francezul Karim Benzema la Al Ittihad și portughezul Cristiano Ronaldo la Al Nassr, PIF a încercat să îl convingă pe Kylian Mbappe să fie marea vedetă a clubului Al-Ahli, însă căpitanul Franței a refuzat o astfel de mutare și s-a alăturat în luna iunie echipei Real Madrid.

Vinicius Junior, aflat sub contract cu Real până în 2027 după ce a decis prelungirea contractului în 2022, este un candidat la câștigarea trofeului Balonul de Aur, rezervat celui mai bun fotbalist al planetei. El a ajutat clubul madrilen să câștige Liga Campionilor și La Liga în sezonul trecut.

Vinicius Jr a semnat cu Real Madrid în anul 2018, despărțindu-se de clubul brazilian Flamengo. De atunci, el a marcat 93 de goluri în 263 de apariții pentru echipa madrilenă, în toate competițiile.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel