Fotbal international Vin ofertele pentru Andrei Raţiu? Fundaşul naţionalei, urmărit de cluburi din Premier League, Serie A şi Bundesliga

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Andrei Raţiu a marcat pentru Rayo Vallecano în ultima etapă din La Liga şi a prins echipa etapei în Spania. Acum, presa iberică anunţă că fundaşul naţionalei României este în vizorul mai multor cluburi din Anglia, Italia şi Germania. 



”Fundașul dreapta trece printr-un moment grozav și e jucător de bază în 11-le lui Inigo Perez, după ce a depășit accidentarea la coapsă care l-a împiedicat să joace împotriva lui Getafe și a Barcelonei.

Internaționalul român este 'fulgerul lui Rayo'. A fost cel mai rapid jucător din La Liga în prima etapă (împotriva lui Real Sociedad, 35,34 km/h) și în a patra etapă (împotriva lui Espanyol, 35,38 km/h), adică în două dintre cele trei jocuri disputate.

Pe lângă viteză, Rațiu e și finalizator, așa cum a arătat cu Osasuna. Fundașul a recuperat mingea servită de Chavarria în fața porții și a făcut 2-1, cu ajutorul lui Pablo Ibanez, care i-a deviat ușor traiectoria.

Evoluția sa în acest meci, atât în ​​apărare, cât și în atac, i-a adus un loc în cel mai bun 11 din cele cinci ligi europene importante. Acolo mai apar și Hugo Alvarez de la Celta Vigo și Lamine Yamal de la Barcelona.

Andrei a fost fotbalistul-revelație al României la EURO 2024. Părul lui vopsit albastru și viteza lui diavolească i-au adus porecla 'Sonic', precum protagonistul jocului video din anii '90.

A avut multe minute (360) la turneul final, împotriva Ucrainei, Belgiei, Slovaciei și Țărilor de Jos, iar cota sa de piață a crescut vertiginos. Rațiu e pe radarul cluburilor din Premier, Bundesliga și Serie A. Cu toate acestea, Rayo face eforturi de a-l ține, deoarece îl consideră o piesă-cheie pentru viitor”, au scris cei de la AS.com

Andrei Raţiu a spus cui a dedicat golul cu Osasuna 

"Da, e o victorie foarte importantă, pentru că pierdusem cu Espanyol în ultimul minut și a fost un rezultat foarte dezamăgitor. Centrarea a fost pentru un coleg, dar am văzut că mingea ajunge la mine și am băgat-o în poartă.

I-am dedicat golul fetiței mele, pentru că ea mereu mă salută așa când mă vede și am făcut același gest. Victoria ne ajută la moral și sperăm să continuăm să jucăm bine. Sunt foarte fericit că munca dă roade", a declarat Rațiu. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel