Superliga Romaniei Victorie pentru Rapid, în primul meci de verificare. Învinge Gloria Buzău cu 4-1

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Primul meci sub conducerea antrenorului britanic Neil Lennon s-a încheiat cu o victorie. FC Rapid a învins echipa nou promovată a Superligii, Gloria Buzău.



Prim succes pentru Neil Lennon

Echipa Rapid București a învins Gloria Buzău, scor 4-1, joi, în primul meci amical al verii, desfășurat joi, 20 iunie. Acesta este primul meci al giuleștenilor sub comanda lui Neil Lennon, de la preluarea funcției.

Golurile echipei au fost marcate de Petrila (min 32, 43), Emmers (min 70) și Papeau (min 73), în timp ce pentru buzoieni a înscris Sălceanu (24), din penalty.

Pentru meciul cu Gloria Buzău, formația lui Lennon a arătat astfel: Aioani - Onea (Dănilă, 30), Săpunaru (căpitan; Ignat, 46), Bădescu (Iacob, 46), Micovschi (Borza, 46) - Petrila (Pănoiu, 46), Kait (Emmers, 46), Cepoi (Oaidă, 46), Gheorghe (Hasani, 46) - El Sawy (Papeau, 46) și Stan (Burmaz, 46).


FC Rapid a încheiat miercuri, 19 iunie, primul cantonament al verii, la Curtea de Argeș. Giuleștenii urmează să efectueze un al doilea stagiu de pregătire în Slovenia, la Maribor, în perioada 23 iunie - 5 iulie.

Acolo, echipa va juca primele meciuri-test pe 25 iunie, cu NK Radomlje (locul 9 în ediția trecută a primei ligi slovene) și cu MFK Ruzomberok (locul 5 în Slovacia, câștigătoarea Cupei Slovaciei).

În data de 28 iunie este programată partida cu NK Celje, campioana Sloveniei, la care joacă Marco Dulca, fiul fostului rapidist Cristi Dulca. Pe 1 iulie se va disputa meciul amical cu echipa poloneză Zaglebie Lubin (locul 8 în ediția precedentă din Ekstraklasa), ultimul test urmând să aibă loc pe 4 iulie, împotriva vicecampioanei Sloveniei, NK Maribor.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel