Superliga Romaniei Vasile Maftei, idol în Giuleşti, putea juca în Ghencea. "M-a sunat MM Stoica, i-am zis că nu se poate"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Vasile Maftei putea fi protagonistul unei trădări istorice. După ce a câştigat titlul cu Unirea Urziceni, sub comanda lui Dan Petrescu, Maftei a fost dorit de Mihai Stoica la Steaua (n.r aşa cum se numea atunci echipa patronată de Gigi Becali, actuala FCSB). 



"Am avut de două ori ofertă să merg la Steaua. În perioada Urziceni, după ce a plecat primul grup. M-a sunat MM Stoica. Am vorbit cu el, dar i-am zis că nu se poate. Aveam un trecut rapidist. Am zis că e mai bine să nu. Nu mă simţeam eu confortabil, chiar dacă din punct de vedere financiar era mai bine, aveam mai multe oportunităţi. Nu am avut niciodată în gând să merg acolo. M-am dus la CFR Cluj. 

În momentul ăla aveam de ales între Steaua, eu voiam să mă întorc la Rapid, şi s-a nimerit CFR Cluj. Dar în momentul ăla la Rapid mi se pare că venise Şumi antrenor, cu nea Dinu Gheorghe preşedinte. Aveam discuţii să mă întorc la Rapid. Dar din câte mi s-a transmis, din discuţiile cu domnul Bucşaru, se doreau 500.000 de euro pe mine. Dar Rapid nu avea banii ăştia atunci. Eu aveam de primit bani de la Urziceni, vreo 60.000, mai dau cei de la Rapid 200.000, şi eram dispus să renunţ la banii pe care îi aveam de primit. Dar nu a vrut domnul Bucşaru sub nicio formă. Şi atunci s-a găsit varianta CFR Cluj, care au plătit 500.000 euro. Fără suma asta, nici nu voiau să audă cei de la Urziceni. Şi am plecat la CFR. Nu mai puteam rămâne la Unirea, plecaseră toţi jucătorii, mai eram doar pe linia de plutire", a declarat Vasile Maftei la Un Podcast. 

Vasile Maftei este acum antrenor la copii şi juniori în cadrul FC Rapid, şi trage un semnal de alarmă privind implicarea părinţilor. 

"Asta e problema în momentul de faţă cu ce se întâmplă în fotbal la nivel de copii şi juniori. Nu mai sunt jucători care provin din mediile rurale. Sunt copii care provin din medii bune, cu posibilităţi. Când ai posibilitate, există şi siguranţă. Şi părintele din ziua de azi e foarte implicat în viaţa lui. Din punctul meu de vedere, sunt 90% implicaţi în viaţa sportivă. Pentru că vine copilul acasă şi primul lucru pe care îl întreabă părintele este cum a fost la antrenament. Nu îl întreabă cum se simte fizic, dacă mai are de făcut teme, etc. Şi intră în probleme tehnice, tactice, cu copilul. Ceea ce nu e în regulă. Ar trebui să discute alte lucruri. De ce are nevoie copilul pentru a merge la antrenament, ce trebuie să mănânce, dacă şi-a făcut temele, cum e cu şcoala. Astea sunt discuţiile care trebuie să fie. Dacă sunt probleme şi e copilul supărat, da, nicio problemă, dar nu trebuie să intre părintele în problemele astea", a declarat Vasile Maftei. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel