Echipa nationala Van de Ven e impresionat de Drăguşin, Banciu reacţionează. "Joacă 3 minute..."

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Jurnalistul Radu Banciu a reacţionat, după ce Micky Van de Ven a spus că s-a convins de calităţile lui Radu Drăguşin. 



În meciul cu Everton, încheiat 2-2, Radu Drăguşin a intrat pentru Tottenham pe teren în minutul 89 şi s-a remarcat printr-un placaj la Beto. După meci, Micky Van de Ven, olandezul care îi este concurent direct pe post românului, a vorbit despre fundaşul naţionalei. 

"Aș zice, Hojbjerg, Romero și Drăgușin, jucătorul nou", a răspuns Van de Ven, citat de presa britanică, când a fost pus să numească cei mai puternici fotbalişti din echipa lui Tottenham. 

Radu Banciu a reacţionat şi a punctat faptul că Radu Drăguşin încă joacă prea puţin pentru a fi impresionant. 

"Ce-s astea, că s-a convins de Drăguşin? Drăguşin joacă 3-4 minute şi vii să spui că tot vestiarul îl apreciază? Că toată conducerea clubului spune că e cel mai bun? El joacă 3 minute!", a declarat Radu Banciu la Fotbal All Inclusive. 

Presa engleză critică strategia lui Postecoglou 

”Sunt foarte mulți antrenori care abordează un fotbal ofensiv și care mereu încep meciurile cu aceeași tactică, însă cei mai mulți schimbă abordarea în timpul meciului, în funcție de ceea ce se întâmplă.

Postecoglou nu este un adept al schimbărilor în timpul meciului, însă este interesant că în ultimele două meciuri a încercat o ajustare fină a planului tactic.

Atât contra lui Everton, cât și împotriva lui Brentford, Radu Drăgușin a fost introdus ca al treilea fundaș central într-o încercare de a o face pe Tottenham mai puțin vulnerabilă contra unor echipe care pun pericol la duelurile aeriene.

Cu siguranță nu a funcționat ieri, având în vedere modul în care Everton a egalat.”, a relatat The Athletic despre strategia lui Ange Postecoglou.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Echipa nationala




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel