Galeria celor de la UTA Arad nu va face deplasarea în Giuleşti. Mişcarea vine ca o continuare a protestului la adresa antrenorului Mircea Rednic şi la adresa echipei.
Claudiu Negru (42 de ani) este președintele Asociației Suporter UTA, cea care deține și mărcile clubului, conform GSP.
A acceptat să explice situația de la Arad, dar ca simplu membru al galeriei, "fiindcă nu-mi pot permite să vorbesc despre asta în numele tuturor fanilor. Atunci, după partida cu Poli Iași, așa am considerat noi să ne exprimăm dezaprobarea pentru rezultatele și evoluțiile echipei, foarte modeste. Noi nu bătusem încă pe nimeni acasă. Și le-am întors spatele, tocmai ca să nu existe injurii și alte manifestări.
Ne-am gândit că e mai elegant așa. Ei au zis că i-am înjurat. Dar nu este adevărat. La noi nu se înjură, nu organizat, cu scandări. A, că mai scapă unul câte una, e altceva. Dovadă că următoarea etapă, când au jucat la CFR Cluj, am fost 300 să-i încurajăm. Au câștigat cu 3-1, i-am așteptat să vină la noi, cum e obiceiul, să sărbătorim victoria, dar au refuzat. Domnul Rednic i-a oprit, deși oficial au zis că și jucătorii au decis asta.
Antrenorul nici n-a stat pe bancă, că avea acele probleme de sănătate. Dar la final, a venit spre noi. I-am zis că nu e normal ce fac jucătorii, iar el ne-a reproșat că n-a fost normal nici ce făcuserăm noi cu Poli Iași. Apoi s-a întors și a dat din mână. Unii spun că ne-a și înjurat, însă nu știu dacă a făcut asta.
De atunci, noi, galeria Utras Arad, am renunțat să mai venim la meciuri. Fiindcă episodul de la Cluj ni s-a părut inacceptabil, a fost o imensă lipsă de respect. Adică noi vă tolerăm lipsa de rezultate, venim peste tot, plătim bilete, vă încurajăm, iar voi faceți pe mironosițele?! Ei și domnul Rednic escaladează un conflict inutil. Dar el trebuie să știe că la Arad nu e mai presus decât UTA! E doar un antrenor care vine, își urmărește interesul și pleacă".
"Noi i-am explicat de la început domnului Rednic că vrem să-l protejăm de conflictul mai vechi pe care îl avem cu conducerea, care, în opinia noastră delapidează de atâta vreme clubul. Avem dovezi și suntem în procese cu ei. Dar domnul Rednic nu a înțeles asta.
Am pus un banner odată, nemulțumiți că se fac prea multe transferuri, dar atât. Că nici nu mai apucăm să cunoaștem jucătorii. Iar dânsul a luat-o la modul personal. În condițiile astea, să vii să ne arăți tu nouă cine e șeful la Arad mi se pare o vădită lipsă de respect.
De aceea noi, ultrașii și galeria, nu mai venim la meciuri. Am început acest protest care este pe termen nelimitat. Conducerea a profitat de asta, a dat totul pe noi, de parcă noi am fi vinovați de rezultate și de prostul management al clubului", a mai spus Claudiu Negru, conform sursei citate.