Fotbal international Un fundaş de la PSV, considerat cea mai bună opţiune pentru Real Madrid de către inteligenţa artificială

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Real Madrid este în căutarea unui fundaş central după ce brazilianul Eder Militao s-a accidentat grav şi va lipsi tot sezonul. 



Inteligenţa artificială a stabilit care este cea mai bună variantă pentru postul de fundaş central la Real Madrid, în locul brazilianului Eder Militao, care s-a accidentat grav la genunchiul drept, scrie cotidianul sportiv AS.

Algoritmul site-ului Olocip a analizat datele de performanţă ale mai multor jucători, punându-i în perspectivă cu contexte specifice în funcţie de competiţie, echipă, antrenor, poziţie şi vârstă, stabilind că înlocuitorul ideal al lui Militao este francezul Olivier Boscagli (26 ani), fundaşul central al echipei olandeze PSV Eindhoven.

În urma analizei Olocip, Boscagli a obţinut cel mai mare scor (98), devansându-l pe compatriotul său Aymeric Laporte (96), naturalizat spaniol în 2021 şi care a cucerit titlul de campion european cu La Roja în această vară.

Laporte evoluează în prezent în liga saudită, la echipa Al-Nassr, unde este coechipier cu atacantul portughez Cristiano Ronaldo.

Internaţionalul brazilian Eder Militao a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul drept în cursul meciului câştigat pe teren propriu de Real Madrid în faţa formaţiei Osasuna Pamplona (4-0), la sfârşitul săptămânii trecute, care îl va ţine departe de gazon pentru o lungă perioadă.

Militao venea după o accidentare similară la genunchiul stâng, produsă în august 2023, în urma căreia a fost indisponibil timp de opt luni, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel