Fotbal international Udinese a câştigat în deplasare, cu Răzvan Sava titular în poartă. Primele declaraţii ale portarului român

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Udinese a învins-o pe Monza în Serie A, la debutul lui Răzvan Sava în prima ligă italiană. 



Publicitate

Echipa Udinese a pus capăt unei serii de cinci meciuri fără victorie, impunându-se în deplasare, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Monza, luni seara, în ultima partidă a etapei a 15-a a campionatului de fotbal al Italiei.

Friulanii, la care portarul român Răzvan Sava a fost titular şi a debutat astfel în Serie A, s-au impus prin golurile marcate de Lorenzo Lucca (6) şi Jaka Bijloc (70), în timp ce pentru gazde a marcat Georgios Kyriakopoulos (47).

Udinese ocupă poziţia a noua în clasament, cu 20 de puncte, în timp ce Monza, care nu a mai câştigat de şase etape în Serie A, se află pe penultimul loc, cu 10 puncte, scrie Agerpres.

”A fost un joc fundamental, am fost buni în atac, am arătat dorință. Voiam să trecem pentru momentul negativ. Îmi pare foarte rău de accidentarea lui Maduka. Situația nu se schimbă mult pentru mine, poate că mental sunt mai implicat.

Am vorbit cu colegii în timpul meciului, în fața mea erau jucători experimentați și puternici. Aveam nevoie de această victorie pentru a reveni. Trebuie să continuăm să facem o treabă bună”, a declarat Sava, conform Udinese.it.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international





pixel