Grand Slam Trei românce, victorioase în prima rundă de calificări pentru tabloul principal de la Australian Open

Data publicării:
Colaj DCSport/Sursa foto: Agerpres
Colaj DCSport/Sursa foto: Agerpres

Anca Todoni, Gabriela Ruse și Miriam Bulgaru au ocazia de a se alătura celor trei românce care vor intra direct pe tabloul principal de simplu la Australian Open: Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Irina Begu.



Anca Todoni, Gabriela Ruse și Miriam Bulgaru au acces în al doilea tur de calificări. Ana Bogdan părăsește AO

Anca Todoni, Gabriela Ruse și Miriam Bulgaru au obținut victorii, luni, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, care va debuta pe 12 ianuarie, la Melbourne.

Anca Todoni (20 ani, 110 WTA) a învins-o pe Victoria Jimenez Kasintseva (19 ani, 151 WTA), reprezentanta Andorrei, cu 6-1, 4-6, 6-4, după două ore.

Todoni, care a comis 8 duble greșeli, s-a impus și în singurul meci direct de până acum, cu 6-3, 6-1 în optimi la Montreux (Elveția) - turneu WTA 125, anul trecut.

În turul secund, Todoni o va înfrunta pe jucătoarea spaniolă Leyre Romero Gormaz (22 ani, 159 WTA), o premieră.

Elena-Gabriela Ruse (27 ani, 125 WTA) a avut nevoie de doar 50 de minute pentru a trece de elvețianca Leonie Kung (24 ani, 221 WTA), cu 6-1, 6-1. Următoarea adversară a româncei va fi germanca Anna-Lena Friedsam (30 ani, 480 WTA), totodată o premieră.

Miriam Bulgaru (26 ani, 217 WTA) a întrecut-o pe italianca Giorgia Pedone (20 ani, 194 WTA) cu 6-3, 6-4, după o oră și 22 de minute. Singura confruntare anterioară se încheiase tot cu victoria româncei, cu 6-2, 6-2, în 2023, la turneul ITF de la Santa Margherita (Italia), în optimi.

Bulgaru va juca în turul secund preliminar contra învingătoarei dintre croata Lea Boskovic și argentinianca Julia Riera.

Ana Bogdan (32 ani, 111 WTA) a fost învinsă de australianca Destanee Aiava (24 ani, 195 WTA), cu 6-4, 6-2, după o oră și 16 minute. Aiava a avut nu mai puțin de 18 winners, față de 7 ale româncei.

La masculin, Filip Cristian Jianu (23 ani, 218 ATP) a fost învins în primul tur al calificărilor de americanul Mitchell Krueger (30 ani, 148 ATP), cu 6-3, 6-4, după o oră și 32 de minute.

Jianu s-a ales cu un cec de 35.000 de dolari americani, iar Ana Bogdan va primi 35.000 de dolari și 2 puncte WTA. Todoni, Ruse și Bulgaru și-au asigurat cecuri de 49.000 de dolari și 20 de puncte WTA fiecare.

Trei românce vor intra direct pe tabloul principal de simplu la Australian Open, Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Irina Begu, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Grand Slam




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel