Premierile de la Agenţia Naţională pentru Sport şi Federaţia Română de Canotaj au ajuns subiect de scandal naţional. După ce s-a aflat că o contabilă de la FR Canotaj ar urma să încaseze un bonus financiar mai mare decât David Popovici, dublu medaliat la JO2024, au apărut criticile şi replicile în contradictoriu.
Eduard Novak, fostul ministru al Sportului, este cel care a dat startul, acuzând-o direct pe Elisabeta Lipă, preşedintele ANS.
"În timp ce lipa lipa către Botoșani (n.r. aluzie la faptul că Elisabeta Lipă candidează la alegerile parlamentare din partea PSD Botoşani), David Popovici pălește în fața SG-ului și a contabilului șef de la Federatia Romana De Canotaj…
La prima vedere, pare o glumă, însă este o realitate tristă. Când vine vorba de performanță, valorile și criteriile actualilor decidenți din sport sunt de noaptea minții.
Pentru medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici a primit, din partea COSR, un premiu în valoare de 140.000 euro, în timp ce Erhan Cătălin (secretar general al FRC) și Petrescu Roxana (contabilul șef) au primit un premiu de câte 162.400 de euro fiecare. Adică, mai mare decât premiul obținut de Daniel Popovici.
De ce au fost premiați cei doi? Simplu! Pentru “participare activă și contribuție substanțială la obținerea rezultatelor”.
Altfel spus, performanța administrativă (nu știu care este!) este mai valoroasă decât performanța sportivă.
Adică, zecile de ore de antrenament săptămânal pe care sportivii de performanță îl fac sunt mai puțin valoroase decât cele 40 de ore de muncă prestate de SG-ul și contabilul șef al Federației de Canotaj.
Deci, starea jalnică a bazelor sportive lăsate în paragină de administratorii lor valorează mai mult decât o medalie de aur.
Să fie oare și vreo conotație politică? Puțin probabil, în condițiile în care de la Agenția Națională pentru Sport lipa lipa către Botoșani spre un mandat de parlamentar…
Sportivii nu mai trebuie luați la mișto de Statul Român!", a scris Eduard Novak pe Facebook.
"Pentru că fostul ministru al Sportului românesc, domnul Eduard Novak, traversează o perioadă în care memoria domniei sale nu se regăsește în discursul său public, mă văd nevoită să intervin, ca succesor al său, în calitate de președintă a Agenției Naționale pentru Sport, din respect pentru sportivii noștri de performanță, pentru echipele federațiilor care le susțin efortul, dar mai ales pentru corecta informare a iubitorilor sportului și opiniei publice.
Domnul Novak a aplicat, după ediția de la Tokyo a Jocurilor Olimpice, respectând normele legale în vigoare atunci, ca și acum, aceeași formulă de calcul prin care angajații federațiilor sunt recompensați cu sume care reprezintă 40 la sută din valoarea premiilor oferite sportivilor care au performat la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Normele financiare 1447/2007, cu modificările ulterioare, la Legea Sportului nr 69/ 2000 se aplică tuturor sportivilor, personalului auxiliar și al federațiilor de specialitate, precum și al instituțiilor prevăzute de lege.Sumele respective sunt distribuite, de regulă, prin intermediul angajatei/angajatului împuternicit în acest sens, în mod transparent.
În acest fel, personalul din federații care lucrează timp de patru ani pentru salarii lunare medii de 600 de euro - echivalentul în lei - primește o recunoaștere meritată a nivelului de implicare prin care generează cadrul optim de pregătire a performanțelor cu care ajungem cu toții să ne mândrim în cea mai importantă competiție la nivel internațional.
În speranța că acum memoria domnului ministru Novak are repere mai concrete în privința procedurilor pe care le-a urmat în timpul mandatului său, le mulțumesc încă o dată pentru efort și îi felicit pe toți sportivii de performanță ai României și pe cei care contribuie zilnic, prin munca lor, la aceste rezultate remarcabile.Hai, România!", a scris Elisabeta Lipă pe Facebook.
Ulterior, Elisabeta Lipă a explicat că respectiva contabilă nu va încasa întreaga sumă apărută în presă, ci că aceasta se va împărţi cu alţi angajaţi. Astfel, pe hârtie, Roxana Petrescu, contabila şefă a FR Canotaj, va încasa 162.400 de euro, dar Elisabeta Lipă afirmă că banii se duc la întregul personal.
"Tot ce trebuie să înțeleagă lumea e că nu e nimic ilegal. E conform legii. E vorba nu despre sportivi, pentru că știm cu toții cât muncesc, ci despre personal... Personalul din Federații, o dată la patru ani, este răsplătit. Cei care vor și ei să fie răsplătiți, să muncească și să aibă rezultate. Normal că atunci când ai performanțe bune și cuantumul de premiere e mare. 40% din fiecare medalie este suma cu care e premiat personalul Federației. Scrie în lege. Dacă nu greșesc, la Federația Română de Canotaj sunt angajate 60 și ceva de persoane.
Doar nu-și imaginează nimeni că ia contabila șefă suma aceea?! Legea spune clar: „personalul Federației”. Asta veți regăsi în toate Federațiile care au luat medalii. Haltere, înot, gimnastică, canotaj și tenisul de masă care are, dacă nu greșesc, un loc 5. Premierile sunt plătite de la locul 1 la locul 6. Deci asta era problema? Banii aceia sunt pentru tot personalul. Nu putem trece toate conturile acolo, ci ia unul singur, și e normal să fie contabilul șef și secretarul general, după care se împart tuturor. Dar banii se împart celor 60, cred, de persoane care fac parte din federație. Plus că premierea asta se întâmplă o dată la patru ani. Sunt foarte mulți oameni... Sportul este foarte prost plătit. Un salariu în federație este puțin peste salariul minim pe economie. Să zicem 600 de euro. O dată la patru ani, el este răsplătit. Fiecare persoana angajată are aportul ei. Domnul Novak are o amnezie și uită că a făcut același lucru atunci când a fost Ministru...", a declarat Elisabeta Lipă pentru Golazo.ro.
Valentin Gavril, preşedintele interimar al FR Canotaj, s-a autoexclus de pe lista de premieri şi spune că nu vrea să încaseze niciun ban. Acesta a explicat cum se acordă premierile.
"Am refuzat să primesc bani. Nu doresc niciun premiu. Când e vorba despre bani, toată lumea e cu ochii pe tine, că faci nu știu ce afaceri. N-am nevoie de astfel de discuții. Mi s-a propus să fiu premiat și eu, dar am zis ”nu!”.
Suntem o echipă. Și asta e legea! Noi am propus totul la nivelul maxim permis de lege. Mai departe, cine avizează mai sus poate analiza: e mult, e puțin, se mai taie, nu se mai taie, au sau n-au bani! Așa e și la antrenori. Dacă X figurează ca antrenor în ziua în care s-a obținut rezultatul premiat, el încasează bonusul permis de lege. Asta e legea, citiți Legea 1447 și vă veți lămuri! Că au contribuit și alți antrenori, aia e altceva, dar X, da!, poate încasa prima dacă a figurat ca antrenor doar o zi pentru rezultatul premiat. Repet, la nivel de antrenori am luat lista înaintată de domnul Colamonici și am validat-o ca atare!", a declarat Gavril pentru GSP.
De asemenea, spune preşedintele FR Canotaj, sumele vor fi reduse.
"Realitatea este că unele sume sunt foarte mari. Trecem prin atâtea crize... precis se vor mai tăia. Unora chiar le-aș da, pentru că știu cât muncesc! Dar la alții, sincer!, nu aș accepta sumele astea", a mai spus acesta.
În ceea ce o priveşte pe Roxana Petrescu, contabila şefă a FR Canotaj, Valentin Gavril a spus din nou că discuţia se reduce la legalitate vs ilegalitate.
"Dacă se va considera că e prea mult, să se taie! Nu am făcut nimic în afara legii. Așa, multe lucruri nu mi se par corecte în țara asta. Dar aici nu discutăm despre corect sau incorect, ci despre legal sau ilegal!
Nu e rezonabil, într-adevăr, dar știți și dumneavoastră cum sunt plătiți contabilii în viața de zi cu zi. Și contabilii, și în alte domenii. Și, până la urmă, nu ia contabila banii ăștia în fiecare an", a concluzionat Valentin Gavril.
În martie 2023, Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) a solicitat ANI și Corpului de Control al Prim-Ministrului să dispună verificarea lui Eduard Novak, pentru săvârșirea de abuz în serviciu și conflict de interese. Conform SNST, Novak şi-ar fi premiat tatăl, Karoly Novak, cu 112.000 euro pentru participarea la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, 2020, competiţie la care acesta nu a participat.
De asemenea, conform Sindicatului Național Sport și Tineret, Comitetul Național Paralimpic a stabilit, pe 1 iulie 2021, ca antrenorul principal al lotului de ciclism al delegației României să fie Cristiano Valoppi. Mai apoi, în Statul de premiere nr. 10702/ 25.10.2021, MTS îl trece pe Valoppi Cristiano la categoria inferioară, de antrenor secund, „pentru a putea să îi acorde suma maximă, de 554.344 de lei (112.000 de euro), tatălui ministrului Sportului, Novak Karoly, pe care il înregistrează direct antrenor principal”.
„Astfel, deși în luna august 2021 Novak Karoly nu făcea parte din lotul național de ciclism pentru jocurile paralimpice, în mod surprinzător, două luni mai târziu, pe statul de premiere și pe nota de fundamentare prin care au fost acordate premiile acesta apare ca antrenor principal – ciclism”, preciza SNST.
Răspunsul Ministerului Tineretului şi Sportului de atunci? Iată-l mai jos!
„Tatăl ministrului Novak a fost premiat, dar a fost premiat dintotdeauna, e antrenor emerit în ciclism. La Tokio nu a făcut deplasarea, într-adevăr, pentru că nu au fost disponibile locuri. A fost premiat, dar totul s-a făcut conform legii.
La canotaj, de exemplu, ar trebui să meargă zeci de antrenori la olimpiadă, dar nu sunt locuri pentru toți. Legea nu prevede însă că nu trebuie să fie premiați doar pentru că nu au participat la olimpiadă. Le este premiată întreaga activitate. Nu e nimic în neregulă acolo”, au transmis reprezentanţii MTS.