Fotbal international Tottenham, a doua înfrângere consecutivă în Premier League

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Tottenham a pierdut încă un meci în Premier League, după cel cu Chelsea Londra de la începutul săptămânii. 



Echipa Wolverhampton Wanderers a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia Tottenham Hotspur, sâmbătă în primul meci al etapei a 12-a a campionatului de fotbal al Angliei, gazdele marcând ambele goluri în timpul adiţional al reprizei secunde.

Londonezii au deschis rapid scorul pe Molineux Stadium, prin Brennan Johnson (3). însă "lupii" au întors rezultatul în prelungirile părţii secunde a jocului, graţie golurilor lui Pablo Sarabia (90+1) şi Mario Lemina (90+7).

În urma acestui rezultat, Tottenham a rămas pe locul 2 în clasament, la un punct în spatele campioanei en titre, Manchester City, care va juca duminică în deplasare cu Chelsea Londra, în timp ce Wolverhampton a urcat provizoriu pe locul 12.

Sâmbătă se mai dispută partidele Crystal Palace - Everton, Manchester United - Luton Town, Arsenal Londra - Burnley şi Bournemouth - Newcastle, în timp ce duminică sunt programate meciurile Brighton - Sheffield United, West Ham United - Nottingam Forest, Liverpool - Brentford, Aston Villa - Fulham şi Chelsea - Manchester City, scrie Agerpres.

Clasament: 1. Manchester City, 27 puncte, 2. Tottenham, 26 p, 3. Liverpool, 24 p, 4. Arsenal, 24 p, 5. Aston Villa, 22 p, 6. Newcastle, 20 p etc.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal international
Tagurile articolului: fotbal infrangere premier league tottenham




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel