Fanii dinamovişti abia aşteaptă meciul cu FCSB, iar asta se vede din numărul mare de bilete vândute pentru derby. A fost deschis şi al treilea inel al stadionului cu 55.000 locuri.
"Arena Națională devine neîncăpătoare!
S-a deschis și inelul 3 din PCH semn că urmează o adevărată invazie alb-roșie pe Arena Națională.
Peluza va fi plină, iar acest lucru nu poate decât să însemne că atmosfera în stadion va fi una de vis pentru echipă și un coșmar pentru adversari. Iar asta trebuie să se întâmple la fiecare meci, astfel încât tuturor să le tremure picioarele numai când se gândesc că urmează să joace împotriva lui Dinamo.
Noi nu suntem doar al 12lea jucător, ci suntem pilonul central, motorul care împinge echipa și îi dă curaj să atace în valuri. Vom fi mereu alături de Dinamo, indiferent de vremuri și de cine ne stă în cale.
CU TOȚII LA STADION!", au transmis cei din Peluza Cătălin Hîldan.
În ultimul derby găzduit de Dinamo, în cadrul etapei a 17-a din sezonul precedent, au fost prezenți 22.926 de spectatori.
”Mai avem doar dosarul cu domnul Șiman, pe 14 octombrie, va fi cu cale de atac, să vedem dacă se va rezolva. Din ce am înțeles acea creanță este făcută înainte de prima procedură de insolvență. Apoi a fost și o perioadă în care fotbalistul nu a avut contract, să vedem.
Nu avem datorii, totul este plătit la timp. Dinamo nu a găsit bani, este vorba de proiect, de unii aomeni care s-au alăturat acestui proiect și care încearcă să readucă Dinamo unde era. Lucrurile s-au stabilizat acum un an, avem bani, dar nu toți care ne trebuie.
Dinamo produce, nu trebuie susținut 100 %. Dinamo vinde, are ticketing, contracte de branding. În proiectul pe care l-am pus inițial pe masă mai trebuiau 12 milioane de euro în 3 ani, în afară de acele venituri.
Acum investițiile sunt undeva la 7.500.000 euro, anul trecut și anul ăsta, ele sunt făcute pentru a stabiliza clubul", a spus Andrei Nicolescu.