UEFA Euro 2024 Suporterii germani au decis! Pe cine vor titular în echipa de start a lui Nagelsmann

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Selecționerul german nu s-a decis în privința jucătorului pe care îl va introduce în atac, pentru optimile de finală la EURO 2024.



Fullkrug în primul „11”, nu Havertz!

Majoritatea suporterilor germani îl vor pe Niclas Fullkrug titular în atacul echipei naționale, în locul colegului său Kai Havertz, în meciul de sâmbătă, din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024.

Ziarul Bild a realizat un sondaj, fanii fiind întrebați cine ar trebui să fie titular în atac, Havertz, care nu este în formă, sau Fullkrug, care, venind de pe bancă, a marcat de două ori pentru gazdele turneului, inclusiv golul egalării, în minutele de prelungire, în partida cu Elveția.

Cu peste 160.000 de voturi exprimate, 90% dintre fani sunt în favoarea lui Fullkrug, un mesaj clar pentru selecționerul Julian Nagelsmann.

Statisticile arată că Havertz este jucătorul care a trimis cele mai multe șuturi la EURO 2024. El are 10 șuturi, însă un singur gol, din penalty, împotriva Scoției.

Fullkrug, mai puțin mobil decât atacantul lui Arsenal, dar înalt, puternic și bun în jocul aerian, are două goluri din trei încercări la EURO 2024.

 

Nagelsmann nu s-a hotărât dacă Fullkrug va fi titular

„Fullkrug are o șansă să înceapă, dar și Kai are aceleași șanse”, a declarat Nagelsmann, într-o conferință de presă, care, înainte de a lua o decizie, va aștepta să vadă cine va fi adversara din optimi.

Germania va întâlni în optimi echipa clasată pe locul 2 în Grupa C. Deocamdată, pe poziția a doua în această grupă este Danemarca.

Nagelsmann a estimat că Havertz a făcut un meci bun cu Elveția, deși a ratat câteva ocazii: „Fullkrug oferă argumente pentru ambele lucruri. Să joace în continuare din postura de rezervă fiindcă o face foarte bine. Sau să joace de la început. Este atât o bucurie, cât și o tristețe pentru el că îți îndeplinește bine rolul” de rezervă, a spus selecționerul.

Fullkrug, în vârstă de 31 de ani, jucătorul Borussiei Dortmund, a debutat târziu la prima reprezentativă, în anul 2022. El a înscris 13 goluri în 19 meciuri pentru naționala țării sale, șase dintre acestea ca titular, o medie de un gol la 57 de minute în tricoul Germaniei.

Havertz a debutat în 2018 la națională, pentru care a marcat 17 goluri în 49 de meciuri, adică un gol la 182 de minute.

Germania a obținut o victorie și un egal în faza grupelor și are șapte meciuri consecutive fără înfrângere, serie începută în luna noiembrie, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel