Fotbaliştii naţionalei Belgiei vor primi sume importante de bani dacă vor câştiga Euro 2024.
Jucătorii naţionalei de fotbal a Belgiei vor primi 435.000 euro de fiecare în cazul în care vor cuceri trofeul la EURO 2024, găzduit de Germania, scrie rtbf.be.
Potrivit sursei citate, Federaţia belgiană spune că va încasa 9 milioane de euro după ce naţionala şi-a validat, după victoria cu Austria (3-2), biletele pentru turneul final al EURO 2024 din Germania.
Astfel, pentru fiecare victorie din grupă, fiecare jucător belgian va primi 42.000 de euro. Atingerea optimilor de finală ar aduce 90.000 de euro per jucător, un sfert de finală 170.000 de euro, o semifinală 290.000 de euro. Bronzul ar valora 312.000 de euro, argintul 370.000 de euro, iar aurul 435.000 de euro.
Vineri seara, Belgia a învins Austria cu scorul de 3-2, în deplasare, după ce a avut 3-0. Dodi Lukebakio a reuşit o dublă (12, 55), iar Romelu Lukaku (58) a înscris al treilea gol al diavolilor roşii. Austria a revenit după ce oaspeţii au rămas în zece oameni, în urma eliminării lui Amadou Onana (78), marcând prin Konrad Laimer (72) şi Marcel Sabitzer (84 - penalty).
Belgia este pe primul loc în Grupa F a preliminariilor europene, scrie Agerpres.