Superliga Romaniei Strategia lui Dinamo, explicată. "Vrem un Dinamo stabil, puternic, dar durează, nu se face peste noapte"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a explicat strategia clubului şi a spus de ce nu s-a implicat în licitaţii pentru jucători în această perioadă de transferuri. 



Dinamo a avut o campanie interesantă de transferuri în această vară, aducând jucători de mare perspectivă, însă fără a cheltui sume importante. Andrei Nicolescu a explicat care este strategia clubului, în direct la Radio Dinamo 1948. 

"În momentul ăsta, am susţinerea acţionarilor, cu care sunt pe aceeaşi lungime, şi care înţeleg că procesul de transformare a lui Dinamo nu ţine de dorinţa de a epata în public, nu ţine de a te bate pentru anumite transferuri cu alţi reprezentanţi ai cluburilor. Sunt chestiuni care pentru noi par maimuţăreli. Noi ne dorim să reconstruim, şi am declarat întotdeauna că Dinamo este într-un moment în care reconstruieşte şi se clădeşte. Nu ne permitem anumite lucruri care sunt extravagante pentru noi la acest moment. 

Dar ţintim un Dinamo puternic, stabil, şi cu o identitate a lui. Începem să o arătăm, dar durează, nu se poate face peste noapte", a declarat Andrei Nicolescu. 

Două opţiuni de fundaş pentru Dinamo

"Noi facem tot ce putem să închidem perioada de transferuri pe 9 septembrie. Şi acest transfer, al lui Olsen, am fi vrut să îl facem acum 2 săptămâni, dar au fost condiţii despre care nu pot vorbi în public care ne-au oprit să îl anunţăm mai repede. Suntem în discuţii pentru fundaşul central, avem două opţiuni pe care le considerăm bune spre foarte bune. Şi căutăm o variantă cât mai bună, raportat la ce e Dinamo acum, pentru postul de atacant", a mai spus Nicolescu. 

"Noi facem o diferenţă în club între ce exprimăm în joc şi punctele pe care le avem. Noi nu am făcut un target din puncte, ci din exprimarea echipei în joc, pe teren. Acolo noi am setat nişte lucruri pe care, cumva, parcursul pe care l-am ales, alegerile făcute în vară, oamenii cu care ne-am înconjurat, sistemul în care lucrăm, ne duc să ne confirme că aşteptările noastre sunt îndeplinite. 

Din punct de vedere al punctelor, cred că suntem văduviţi de cel puţin trei puncte. Dar ăsta e fotbalul. Nu poţi să îl controlezi sută la sută. De aceea imprevizibilitatea asta aduce atâta emoţie. Dar din punct de vedere a ceea ce ne-am dorit să construim, impresia noastră generală este că suntem în target. După meciurile avute, punctele poate nu sunt cele pe care le meritam, dar asta e", a mai spus acesta. 

Hakim Abdallah se va opera 

"Suntem într-o situație specială. Din păcate, pentru Hakim, urmează o perioadă dificilă. Mâine va intra în operație la umăr, ceea ce îl va ține trei săptămâni departe de teren, iar nu știm cât de repede va putea reveni în circuitul echipei ulterior.

Operația este absolut necesară, deoarece problema este legată de un ligament care trebuie poziționat corect. Dacă am încerca să facem o refacere fără intervenție chirurgicală, ar putea să îi afecteze cariera de sportiv. În mod normal, o persoană obișnuită ar putea trece peste această accidentare, dar viața de sportiv profesionist impune alte rigori și măsuri.

Din acest motiv, suntem în situația în care trebuie să ne gândim cu mai mare atenție la aducerea unui atacant. Am primit multe mesaje despre această poziție, mai ales după accidentarea neașteptată și ciudată a lui Hakim, care a apărut de nicăieri. Urmează operația și sperăm ca recuperarea să fie cât mai ușoară. Operația este complicată, dar important este cât de repede va putea reveni pe teren.”, a declarat Andrei Nicolescu in direct la Radio Dinamo1948.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Superliga Romaniei




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel