Ştefan Bodişteanu, jucătorul celor de la Oţelul Galaţi, a fost convocat de Costin Curlea la naţionala U20. Dorinel Munteanu i-a dat mai multe sfaturi înainte să meargă la lot.
"Este o mândrie pentru mine să port de fiecare dată tricoul echipei naţionale. Fiecare jucător îşi doreşte să ajungă aici, de asta se antrenează şi s-a apucat de fotbal fiecare jucător, ca să poată reprezenta de cât mai multe ori tricolorul", a declarat Ştefan Bodişteanu pentru FRF TV.
Jucătorul gălăţenilor are, la toate nivelurile de vârstă, peste 50 de meciuri în tricoul echipei naţionale. Întrebat care sunt cele mai importante momente ale sale la lot, Bodişteanu a spus că e vorba de "calificarea la Campionatul European U19 şi toate meciurile de acolo, pentru că este o mândrie să ajungi acolo".
"(n.r. cum vede meciul cu Germania) Cu siguranţă ne aşteaptă un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună, care practică un fotbal frumos la toate categoriile de vârstă. Dar sunt sigur că ne vom ambiţiona, ne vom motiva şi vom încerca să facem un meci cât mai bun şi să ieşim învingători", a mai declarat Bodişteanu.
"Mi-a spus mereu că, atunci când mă duc la naţională, trebuie să fiu mândru, pentru că e cea mai mare mândrie a unui fotbalist să joace la naţională. Mi-a spus că oriunde m-aş duce şi oriunde aş juca fotbal trebuie să dau mereu 100% şi să încerc să las totul pe teren", a completat fotbalistul.