Competitii Sportiva paralimpică din Afganistan care luptă pentru dreptul femeilor. Ce urma să pățească afgana, dacă era găsită de talibani

Data actualizării: | Data publicării:
Instagram Zakia Khudadadi
Instagram Zakia Khudadadi

Jocurile Paralimpice din 2024 încep miercuri, 28 august.



Afganistan și talibanii. Lupta femeilor pentru drepturi

„Întuneric” este primul cuvânt care îi vine în minte sportivei Zakia Khudadadi atunci când se gândește la evenimentele care s-au petrecut în Afganistan, pe 15 august 2021, ziua în care talibanii au recucerit capitala Kabul, determinând milioane de afgani să fugă din țară.

De la revenirea talibanilor la conducerea statului, o serie de legi represive a fost aplicată populației țării. Conducerea talibană din Afganistan are o viziune extrem de restrictivă și conservatoare asupra rolului și drepturilor femeilor, bazată pe o interpretare strictă a legii islamice, Sharia. După preluarea puterii în august, talibanii au reimpus o serie de restricții severe asupra femeilor, similare cu cele din perioada 1996-2001, când au fost la conducere pentru prima dată.

Talibanii au interzis fetelor și femeilor să participe la învățământul secundar și superior. În majoritatea regiunilor, ele nu mai pot merge la școală după clasa a șasea, iar universitățile au fost închise pentru acestea. Printre alte restricții asupra fetelor și femeilor se numără și faptul că ele nu pot călători fără un bărbat care să le însoțească. Totodată, femeile trebuie să poarte burka sau hijab în public, acoperindu-și întregul corp și fața. Participarea lor la viața publică este limitată, iar ele sunt încurajate să rămână în casele lor.

Cu toate acestea, Khudadadi are norocul să spună despre orașul Paris că este casa ei, chiar dăcă evenimentele din Afganistan rămân o prioritate pentru aceasta, mai ales înainte de participarea la Jocurile Paralimpice din 2024.

„Sunt aici pentru a lupta pentru femeile afgane”

Pregătită să participe la concursul de taekwondo feminin K44 cat. 47 kg peste două săptămâni, tânăra de 25 de ani a spus, pentru CNN Sport, că aceste Jocuri Paralimpice reprezintă o oportunitate de a face diferența în viețile celor care au rămas în țara sa natală.

„Aceasta este o șansă de a inspira”, spune ea. „Pentru a le arăta femeilor și fetelor că sunt mult mai mult decât le-au făcut să simtă talibanii. Pentru a arăta că femeile din Afganistan sunt puternice și pot realiza lucruri mari.” La doar o săptămână după ce a fugit din Kabul, Khudadadi a participat la JO de la Tokyo, făcându-și debutul paralimpic și stabilind o serie de recorduri.

Participarea din 2021 a făcut-o să devină prima femeie care a reprezentat Afganistanul la Jocurile Paralimpice după 20 de ani, de la ediția din Atena și, de asemenea, prima femeie afgană care a concurat într-o probă de taekwondo la Jocurile Paralimpice.

Inițial, nereușind să fugă din țară din cauza închiderii tuturor aeroporturilor internaționale, Khudadadi s-a antrenat în grădina casei sale.

Situația sa devenea din ce în ce mai dificilă, astfel că ea a lansat o cerere video pe rețelele sociale care a devenit virală. Atenția obținută în urma acelui videoclip a dus ca sportiva să prindă un loc pe lista de evacuați a Spaniei, fiind apoi transportată în siguranță de către Forțele Aeriene Australiene.

„Mi s-a spus că, dacă rămâneam, talibanii ar fi venit să mă ia pentru că eram o atletă care nu respecta regulile lor”, spune ea. „Am avut o singură opțiune – să plec.”, a completat Khudadadi.

„Am supraviețuit ca să ajung în acest punct. Toate pericolele cu care m-am confruntat, de la talibani, punctele de control armate și chiar mai rău... Acum că sunt aici, mă voi folosi de acest mijloc pentru a da voce celor care nu pot fi auziți în Afganistan. Acest lucru înseamnă mai mult pentru mine decât pot descrie. Concurez pentru o cauză mai mare decât mine. Sunt aici pentru a lupta pentru femeile afgane și pentru a arăta că, chiar și în fața războiului, suntem puternice și nu putem fi puse la tăcere.”, a mai spus sportiva.

În calitate de paralimpică, Khudadadi este și mai hotărâtă să evidențieze situația dificilă a persoanelor cu dizabilități care trăiesc sub dominația talibană.

„Nu suntem văzuți ca oameni”, explică ea. „Ei ne văd mai puțin decât atât. Vreau să arăt că, în multe privințe, noi, persoanele cu dizabilități, suntem și mai puternice.”

Nu doar femeile din Afganistan sunt persoanele pe care Khudadadi își propune să le reprezinte. Sportiva recunoaște că a face parte din Echipa pentru Refugiați îi dă, de asemenea, o motivație în plus: „Desigur, mă doare foarte mult să nu concurez sub steagul Afganistanului, dar sunt mândră că fac parte din Echipa Refugiaților”, a mărturisit Khudadadi.

„În prezent, există femei peste tot în lume care suferă. Aceasta nu este doar o problemă în Afganistan. Puteți vedea în Gaza, în Sudan, în Ucraina că femeile din întreaga lume se luptă”, a mai spus ea.

România, reprezentată de șase sportivi la Jocurile Paralimpice de la Paris

La ediția Jocurilor Paralimpice de la Paris, Team Romania are reprezentanți la trei discipline diferite: în probele de judo pentru nevăzători, ciclism rutier, pistă, velodrom și tenis de masă.

Bologa Florin Alexandru – Judo nevăzători

Daniel Vargoczki – Judo nevăzători

Carol-Eduard Novak – Ciclism rutier, pistă și velodrom

Matican Theodor – Ciclism rutier

Ciripan Camelia Ioana Roxana – Tenis de masă

Simion Bobi – Tenis de masă

În ceea ce privește ediția de la Paris, tricolorii paralimpici speră să obțină medalii și rezultate mai bune decât argintul la ciclism și bronzul de la Judo, ediția Tokyo 2020.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Competitii





pixel