Jocurile Olimpice de la Paris se desfășoară în perioada 26 iulie - 11 august, iar ediția de anul acesta este marcată de numeroase apariții inedite.
Lui Raven Saunders îi place să iasă în evidență, iar sportiva continuă să surprindă întreaga lume cu aparițiile sale. În semifinalele de aruncare a greutății, desfășurate în cursul zilei de joi, aceasta a avut din nou o prezență deosebită.
Sportiva americană s-a calificat în finala de aruncare a greutății, care este programată vineri, începând cu ora 20:30. Ea a reușit o aruncare de 18,62 m, calificându-se pe a patra poziție în grupa sa, respectiv a șaptea la general.
Saunders a purtat o mască neagră pe față și o pereche de ochelari de soare colorați în timpul concursului. Ea a explicat că ținuta sa se bazează pe o dorință de a inspira oamenii să fie ei înșiși.
„Mă simt specială, pentru că încerc să pun lumea mai în ton cu vremurile și încerc să aduc ceva mai mult în competiția noastră”, a spus Saunders după ce a ajuns în finală.
„Este o modalitate de a mă face să ies în evidență și vreau să încurajez alte femei – o mulțime de sportive mai tinere vin și își impun cu adevărat propriile stiluri.
„Ne limitează faptul că suntem aruncători de greutate, dar avem propriul nostru stil, putem face lucruri la fel de mari și strălucitoare ca orice sprinter, orice săritor, oricine. Așa că și noi merităm aceste lumini ale reflectoarelor.”, a spus ea.
CITEȘTE ȘI Cumpăra cocaină la JO 2024! Ce sportiv a fost arestat la Paris
Nu este prima dată când Saunders își acoperă fața cu o mască în timpul competiției. Ea a devenit cunoscută pentru deciziile sale de a purta accesorii ciudate în ultimii ani.
Într-adevăr, contul său de Instagram este plin cu postări din timpul competițiilor, Saunders purtând o varietate de măști, de la una care imită zâmbetul personajului DC Comics, The Joker, și alta cu grimasele personajului Hulk – întrucât porecla lui Saunders este Hulk.
Sportiva americană speră să își îmbunătățească performanța din urmă cu trei ani, ea reușind să câștige medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
În timpul ceremoniei de decernare a medaliilor olimpice de la Tokyo, Saunders și-a ridicat brațele și le-a încrucișat, formând un X, în timp ce sportivele de pe podium pozau cu medaliile. Ea a spus, la acea vreme, că gestul însemna „intersecția locului în care se întâlnesc toți oamenii care sunt oprimați”.
După ce a avansat cu succes în finala de la Paris, Saunders a spus că se află într-o „perioadă grozavă”, înainte de a evolua în ultimul act, programat vineri.
„După toate momentele prin care am trecut, nu are sens să nu mă aflu într-o perioadă bună”, a spus americanca.
„Am făcut acest lucru pentru acei oameni care mi-au reamintit cine eram de fapt când mă aflam la pământ, când eram pe dinafară, după ce mi-am pierdut mama, după o operație la șold – asta a fost pentru ei. Pentru că ei au fost oamenii, în momentul în care am simțit că vreau să renunț, care m-au încurajat să continui, chiar să ajung în acest moment.”, a mai declarat sportiva, potrivit CNN.
În ceea ce privește codul vestimentar din finala de vineri, Saunders spune că are deja câteva idei: „Am ceva și mai bun”, a spus ea.
1. Jalda Ross (Statele Unite ale Americii)
2. Jessica Schilder (Olanda)
3. Raven Saunders (Statele Unite ale Americii)
4. Maddison-Lee Wesche (Australia)
5. Alina Kenzel (Germania)
6. Axelina Johansson (Suedia)
7. Yemisi Ogunleye (Germania)
8. Fanny Roos (Suedia)
9. Lijiao Gong (China)
10. Jessica Inchude (Portugalia)
11. Jiayuan Song (China)
12. Sarah Mitton (Canada)