România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup, din luna noiembrie. Federaţia Română de Tenis a anunţat că speră să le reunească pe Sorana Cîrstea şi Simona Halep sub tricolor, însă "Sori" afirmă că pentru ea naţionala e capitol închis.
George Cosac, preşedintele FRT, spunea, la jumătatea lunii aprilie, că dacă Sorana Cîrstea şi Simona Halep vor juca la turneul final, România are toate şansele să devină campioane mondiale.
"Eu cred că nu mă aventurez când declar că România are potenţialul să devină campioană mondială, dacă din componenţa echipei la ora aceea, în noiembrie, vor face parte şi Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi Irina Begu. Şi, cu siguranţă, vor face parte din echipă şi Ana Bogdan şi Jacqueline Cristian, indiferent dacă vor fi titulare sau nu, pentru că ele au calificat echipa acolo şi vor trebui sa facă parte din echipă. Deci cu aceste cinci jucătoare, şi, sigur, echipa nu este închisă, Horia Tecău va trebui să aleagă cele mai în formă jucătoare. Eu cred că din nucleul acesta de jucătoare şi cu cele tinere care bat la uşa afirmării, cu Monica Niculescu, care este o foarte bună jucătoare de dublu, cu Gabriela Ruse, care a fost accidentată în ultima perioadă, eu cred că România poate alinia o echipă ce va putea emite pretenţii la câştigarea titlului, la câştigarea trofeului Billie Jean King Cup", a declarat George Cosac pentru Agerpres.
Sorana Cîrstea spune, însă, că nu va reveni în echipa de Billie Jean King Cup a României nici pentru turneul final. Aceasta le-a urat, totuşi, succes tricolorelor şi spune că speră ca Simona Halep să facă parte din lot.
”M-am bucurat foarte mult pentru fete şi am fost foarte mândră de ele. A fost ceva extraordinar cum au reuşit să câştige cu Ucraina. Mă bucur mult că suntem în grupa mondială şi le urez mult succes.
Sper să facă o surpriză frumoasă. Cred că acest capitol este închis pentru mine. Poate până atunci Simona va reveni, plus că avem foarte multe fete bune care pot să joace şi eu zic că vor face o treabă foarte bună”, a declarat Sorana Cîrstea, potrivit Fanatik.