Jucătorul slovac de fotbal în vârstă de 21 de ani nu face deplasarea la Botoșani, unde elevii lui Marius Șumudică întâlnesc echipa lui Liviu Ciubotariu, FC Botoșani, într-un meci din prima etapă a grupelor Cupei României.
Timotej Jambor, atacantul pe care FC Rapid a plătit 1 milion de euro în această vară, nu se află nici în lotul pentru prima etapă a Cupei României. Rapidiștii întâlnesc botoșănenii joi seară, de la ora 21:00, pe stadionul Municipal din Botoșani.
Chiar dacă speculațiile potrivit cărora slovacul va fi vândut la iarnă au fost infirmate de acționarul minoritar Victor Angelescu, jucătorul în vârstă de 21 de ani nu va face deplasarea în N Moldovei.
„Nu ne despărțim, nu s-a pus problema. Nu a fost la acest meci, așa a decis Marius”, a declarat Victor Angelescu la Prima Sport. Informațiile au fost confirmate și de Marius Șumudică: „(n.r. ce se întâmplă cu Jambor) Am 26 de jucători, pot pune doar 23 pe foaie. Asta a fost decizia mea azi, poate data viitoare va fi în lot. Sunt știri eronate, nu am discutat să ne despărțim de niciun jucător”.
Cota de piață a lui Timotej Jambor este de 700.000 de euro, potrivit site-urilor de specialitate.
GRUPA A
Marți, 29 octombrie, 21:00: Campionii FC Argeș – CFR Cluj, scor 2-2
Miercuri, 30 octombrie, 15:00: CS Afumați – Ceahlăul Piatra Neamț, scor 0-0
Joi, 31 octombrie, 21:00: FC Botoșani – FC Rapid 1923
GRUPA B
Marți, 29 octombrie, 14:30: Agricola Borcea – ACS Petrolul 52, scor 0-3
Miercuri, 30 octombrie, 21:00: Dinamo – FCSB, scor 0-4
Joi, 31 octombrie, 18:30: Metalul Buzău – Universitatea Craiova
GRUPA C
Marți, 29 octombrie, 18:00: Politehnica Iași – UTA Arad, scor 1-1
Miercuri, 30 octombrie, 15:00: Unirea Ungheni – Hermannstadt, scor 1-2
Joi, 31 octombrie, 16:15: Sănătatea Servicii Publice – Farul Constanța, scor 1-1
GRUPA D
Miercuri, 30 octombrie, 15:00: SCM Rm. Vâlcea – ACSM Reșița, scor 0-1
Miercuri, 30 octombrie, 15:45: CSM Unirea Alba Iulia – Sepsi OSK, scor 1-0
Miercuri, 30 octombrie, 18:00: AFK Csikszereda – Oțelul Galați, scor 2-1
Este al treilea sezon în care formatul Cupa României, inaugurat în 2022, propune o fază a grupelor la care participă 24 de echipe: opt echipe din prima ligă, cel mai bine clasate în campionatul precedent, plus 16 câștigătoare în runda play-off-ului.
Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024
Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024
Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024
Sferturi de finală: 2 aprilie 2025
Semifinale: 23 aprilie 2025
Finala: 14 mai 2025