UEFA Euro 2024 Situaţie complicată în grupa României la EURO 2024. Trei echipe au 3 puncte

Data actualizării: | Data publicării:
Facebook UEFA
Facebook UEFA

Calculele hârtiei se complică în grupa României la EURO 2024. 



Ucraina a învins Slovacia cu 2-1 la EURO 2024 şi acumulează şi ea 3 puncte la turneul final, în grupa E. Belgia este singura echipă fără victorie din grupă. 

Slovacia a deschis scorul prin Schranz, dar Ucraina a reuşit să întoarcă partida în repriza a doua. 

În prima etapă, Ucraina a pierdut în faţa României, scor 3-0, în timp ce Slovacia a învins Belgia, scor 1-0. Celălalt meci din grupa E, România - Belgia, se dispută sâmbătă seară, de la ora 22:00. 

Echipa antrenată de italianul Francesco Calzona a ratat mai întâi prin Haraslin (10), al cărui şut la colţul scurt a fost respins de Trubin. Apoi, portarul Benficăi a salvat un gol ca şi făcut la voleul lui Schranz (11), după o minge respinsă greşit de Matvienko.

Hancko (17) a şutat bine din lovitură liberă de la 22 m, dar Trubin a respins. Câteva zeci de secunde mai târziu, din cornerul care a urmat, Haraslin a centrat la bara a doua, iar Schranz a reluat cu capul din 6 metri, de lângă Zincenko (17).

Ucraina nu a avut altceva de făcut decât să iasă la joc şi a făcut-o, iar jocul său a prins tot mai multă consistenţă cu trecerea timpului.

Mai întâi, Dovbik (28) a fost blocat de Pekarik în colţul careului mic, apoi acelaşi Pekarik a blocat şutul lui Mudrik (29), după care Iarmolenko a reluat alături.

Ucraina a avut o bară, prin fundaşul Timcik (34).

Mudrik (36) a fost blocat în careu de Dubravka, portarul lui Newcastle remarcându-se şi la lovitura liberă executată de Zincenko (43).

Prima repriză s-a încheiat cu o ocazie bună a Slovaciei, însă Trubin a respins şutul lui Haraslin (44).

Ucraina a dominat jocul şi în repriza secundă, însă Dovbik (51) a reluat greşit din poziţie bună la centrarea lui Mudrik.

Echipa antrenată de Rebrov a reuşit egalarea în min. 54: Şaparenko, liber la 10 metri, a reluat simplu din mijlocul careului mingea centrată de Zincenko.

Ucraina a mai avut o bară, prin Mudrik, după un şut din unghi (74).

Şaparenko s-a aflat şi la originea golului al doilea al Ucrainei, lansându-l excelent pe Iaremciuk (80), acesta a reuşit preluarea şi a trimis pe lângă Dubravka.

Slovacia a avut o şansă de egala în minutele adiţionale, dar fundaşul Vavro a luftat din careu (90+2).

De remarcat că Ucraina a aliniat în acest meci cea mai tânără echipă de la EURO 2024, cu o medie de vârstă de 25 de ani şi 259 de zile, singurul de la această ediţia sub 26 de ani, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel