Considerată ca fiind cea mai bună gimnastă din istorie, americanca Simone Biles nu își iartă o coechipieră, după declarațiile care au privit evoluția sa și a colegelor sale de echipă.
Gimnasta americană Simone Biles scrie istorie la Jocurile Olimpice de la Paris, reușind să câștige deja trei medalii de aur pentru Statele Unite ale Americii.
„Lipsă de talent, campioane olimpice leneșe”, a postat Biles pe contul său de Instagram după victorie, alături de o fotografie în care poartă medalia de aur la gât, împreună cu ale sale colege de echipă.
Echipa „veterană” a SUA, ale cărei membre au fost supranumite ca „Fetele de Aur” după victoria de marți, au reușit să scrie din nou istorie.
Considerată cea mai bună gimnastă din istorie, Biles făcea referire la comentariile pline de controversă făcute de MyKayla Skinner în anul 2020, gimnastă americană și campioană olimpică la rândul său, în timp ce comenta în direct probele echipei din SUA, în luna iunie.
„Pe lângă Simone, simt că talentul și profunzimea pur și simplu nu mai sunt ca pe vremuri”, a spus Skinner, în vârstă de 27 de ani, în videoclipul care a fost șters. „Fetele pur și simplu nu au etica în muncă.”
View this post on Instagram
„Ups, am fost blocată”, a postat Biles pe X, miercuri, în aceeași perioadă în care coechipiera Jordan Chiles a publicat o poveste pe Instagram în care arată că Skinner i-a blocat contul lui Biles.
Skinner a observat probabil reacțiile care au apărut după victoria gimnastelor la Paris, mai ales pe măsură ce membrii echipei lui Biles începeau să lase comentarii în mediul online. „Pune un deget jos dacă tocmai ce Simone Biles te-a închis”, a comentat coechipiera Sunisa Lee, la postarea lui Biles de marți.
Cuvintele lui Skinner din iunie au atras imediat o reacție puternică din partea comunității de gimnastică și a zecilor de sportivi, inclusiv foști olimpici, care au venit în apărarea lor: „Lasă mizeria să rămână acolo în toată murdăria ei”, a postat pe contul său de X, Kathy Johnson Clarke, dublă medaliată la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984, devenită între timp comentator, făcând referire la comentariile lui Skinner.
Skinner, care a simțit că a fost lăsată pe nedrept în afara echipei la ediția organizată la Rio de Janeiro 2016, a fost selectată să reprezinte SUA la proba individuală la Tokyo, unde a câștigat o medalie de argint la sărituri. La câteva zile după videoclipul postat, Skinner a încercat să revină cu o explicație, sugerând că afirmațiile sale au fost interpretate greșit.
Totuși, Biles nu a fost impresionată: „Nu toată lumea ar trebui să aibă un microfon și o platformă”, a postat Biles, în vârstă de 27 de ani, pe rețelele de socializare, pe fondul scuzelor lui Skinner, ceea ce a determinat o postare mai lungă a celei din urmă, câteva zile mai târziu.
„Nu a fost intenția mea să jignesc sau să le lipsesc de respect pe vreuna dintre sportive sau să le iau din meritul lor”, a scris ea la acea vreme. „Îmi asum întreaga responsabilitate pentru ceea ce am spus și îmi prezint scuze profunde.”, a mai spus ea, potrivit rnz.com.
Doar că Biles și majoritatea celorlalte gimnaste ale echipei SUA au decis să nu o mai urmărească pe Skinner pe Instagram. Între timp, Biles a câștigat a zecea medalie olimpică și a treia la Jocurile de la Paris, după aurul câștigat la probe pe echipe, la individual compus și la sărituri.