Handbal Semnal de alarmă pentru naţionala de handbal feminin. "Nu ştiu pe cine putem bate la Europene"

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Mai sunt 3 zile până la startul Campionatului European de handbal feminin, dar naţionala nu e în cea mai bună formă. La Golden League, ultimul turneu amical înaintea EURO, România a pierdut toate cele trei meciuri disputate, cu Olanda, Danemarca şi Norvegia, la scoruri mari. 



26-41 cu Olanda, 25-35 cu Danemarca şi 25-37 cu Norvegia. Acesta este bilanţul tricolorelor la Golden League, ultimul turneu amical înaintea Campionatului European de Handbal feminin. 

Vasile Stângă, fost selecţioner, trage un semnal de alarmă înaintea turneului final şi spune că şansele ca România să bată pe cineva la EURO sunt infime. 

"Probabil, selecționerul Pera a vrut să testeze echipa asta nouă, pe care a format-o, în niște meciuri cu echipe puternice. Și, din păcate, am luat bătăi cam zdravene... Nu știu dacă bătăile astea le-ar putea face bine fetelor... Probabil, singurul lucru bun care ar putea ieși după aceste meciuri e ca fetele să realizeze care e nivelul ăla mare al handbalului. Și poate că așa se va schimba ceva la echipa națională. Sper ca după Europeanul care urmează să învățăm și noi niște lucruri... Dar revenind la meciurile de la Golden League, diferențele de scor au fost foarte mari. Adică, să pierzi la 10 goluri, 15 goluri... 

Pot să spun doar că Pera a folosit aceste meciuri de la Golden League, ca să facă experimente, ca să vadă niște jucătoare la lucru. Cred că asta a fost rolul acestui turneu. Sincer, cred că nici Pera nu s-a așteptat în vreun moment să facă rezultate bune. Totuși, avem o echipă în schimbare... Dar va fi foarte greu cu echipa actuală la Campionatul European... Întâlnim Serbia, Muntenegru... Vor fi niște meciuri foarte, foarte grele cu echipa noastră actuală. Jucăm și cu Cehia... Nu știu pe cine am putea bate... Vă spun foarte sincer asta... Avem o națională în reconstrucție, fără Cristina Neagu, fără Pintea", a declarat Vasile Stângă pentru Sport.ro. 

România, fără jucătoare importante la EURO 

Eliza Buceschi s-a retras de la echipa naţională înaintea EURO, în timp ce Cristina Laslo nu a fost convocată, din cauza unui conflict cu antrenorul Florentin Pera. Ba mai mult, acesta a anunţat că şi Laslo se retrage de la lotul naţional. 

CITEŞTE ŞI  Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

"Ele nu mai vor să vină la națională. Altă tâmpenie! Laslo a și anunțat în presă că va renunța la echipa națională... În condițiile actuale, eu spun că e foarte greu să ieșim inclusiv din prima fază a grupelor la acest European. Și atunci revin și spun ce v-am zis și acum un an: dacă nu va fi tras repede un semnal de alarmă, atunci și fetele o să aibă soarta băieților. Adică, ne vom duce în cap și cu handbalul feminin în România", a mai spus Vasile Stângă. 

România debutează la EURO pe 29 noiembrie, de la ora 19:00, contra Cehiei. Pe 1 decembrie, tricolorele înfruntă Muntenegru, iar pe 3 decembrie joacă ultimul meci al grupei, cu Serbia. 

Primele două clasate se califică în grupele principale. 

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Handbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel