UEFA Euro 2024 Selecționerul german este mulțumit de remiza Elveția - Germania. Ce părere are antrenorul elvețienilor

Data publicării:
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Naționala Germaniei a câștigat Grupa A a Campionatului European de fotbal, după ce a remizat in extremis cu Elveția, scor 1-1, duminică seara, pe Frankfurt Arena.



Julian Nagelsmann, mulțumit de remiza cu Elveția

Echipele naționale ale Elveției și Germaniei au remizat, duminică seară, scor 1-1, într-un meci care a decis formațiile calificate în faza optimilor la EURO 2024.

Selecționerul Germaniei, Julian Nagelsmann, a declarat că este mulțumit de jocul elevilor săi, grupa fiind una foarte puternică: „Până la urmă, cred că punctul obținut este meritat. Am riscat mult, dacă nu s-ar fi anulat golul din prima repriză și am fi avut noi 1-0, pentru Elveția ar fi fost mult mai greu. Am făcut însă un meci bun, a fost o grupă puternică, ne bucurăm de rezultat”, a spus Nagelsmann.

Acesta și-a exprimat satisfacția cu privire la faptul că rezervele pot face meciuri la fel de bune precum titularii și pot marca, așa cum a făcut-o Fullkrug. În min. 90+2, două rezerve au colaborat la golul egalării al echipei Germaniei, Raum a centrat, iar Fullkrug a reluat cu capul în plasă.

„Este important ca rezervele să fie jucători capabili să marcheze goluri decisive. Mereu îmi analizez cu atenție adversarul înainte de meci pentru a alege formula de start și apoi să văd ce jucători pot avea pe banca de rezerve”, a mai spus selecționerul.

Întrebat dacă Elveția pare a fi una dintre favoritele la titlu, antrenorul a răspuns afirmativ, întrucât are o echipă bună care evoluează foarte bine. „Elvețienii au un mixt foarte bun între jucători experimentați și jucători tineri, dornici de afirmare, de performanță. Joacă în viteză, au soliditate în apărare, practică un fotbal deosebit”, a mai declarat Nagelsmann.

La rândul său, căpitanul Germaniei, Ilkay Gundogan, a spus: „Desigur, ne-ar fi plăcut să câștigăm meciul, să arătăm cel mai bun fotbal al nostru. Dar cred că ai nevoie și de astfel de jocuri în timpul unui turneu. Și asta poate fi, de asemenea, un adevărat punct forte din care putem învăța pentru următoarele partide”.

Selecționerul elvețian, fericit că a încheiat meciul cu un rezultat de egalitate

Pe de altă parte, selecționerul naționalei de fotbal a Elveției, Murat Yakin, a declarat, la rândul său, că rezultatul de egalitate cu Germania este unul „corect”.

„Presiunea a fost una uriașă, cu acest punct mergem mai departe. Este un rezultat corect. Am desfășurat un joc tactic, am alergat mult, strategia a funcționat. Sigur, ne-am fi dorit victoria.

Să ne trezim egalați în minutele de prelungire ale partidei nu este ușor, dar suntem fericiți, ne continuăm drumul, sunt mândru de echipă, nu am pierdut vreun meci”, a spus selecționerul.

Căpitanul Elveției, Granit Xhaka, s-a referit la reacția gazdelor: „Bucuria germanilor pentru faptul că au reușit să ne egaleze și că partida s-a terminat 1-1 cred că a spus totul.”

Naționala Germaniei a câștigat Grupa A a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, pe care îl găzduiește, după ce a remizat in extremis cu Elveția, 1-1 (0-1), duminică seara, pe Frankfurt Arena.

Elveția a deschis scorul prin Dan Ndoye (28), dar gazdele au egalat prin salvatorul Niclas Fullkrug (90+2). Germania merge de pe primul loc în optimile de finală, urmând să joace cu a doua clasată în Grupa C (Anglia, Danemarca, Serbia, Slovenia), iar Elveția s-a clasat pe locul secund și va juca în optimi contra echipei de pe locul secund din Grupa B (Spania, Italia, Croația, Albania).

Atât Germania, cât și Elveția au câte un jucător suspendat pentru optimi pentru cumul de cartonașe galbene, potrivit Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: UEFA Euro 2024




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel