Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al FRF, a anunţat că marţi dimineaţă, Răzvan Burleanu a convocat o şedinţă cu toată conducerea FRF.
“Această calificare nu e o întâmplare. Este o cumulare a activității loturilor de juniori și a lotului național U21. Majoritatea jucătorilor sunt cei care au trecut prin filtrele echipelor naționale. E un merit al strategiei începute înainte de a veni eu la Federație. Și rezultatele se văd la un ciclu de 8-9 ani de zile.
Astăzi ne-a chemat președintele la Federație pe mine și pe toată conducerea pentru a face strategia pentru următorii ani de zile. A fost o ședință de două ore. Am avut surpriza plăcută de a munci de la prima oră pentru că trebuie să facem strategia pentru următorii ani. Să nu ne mulțumim cu ce a fost aici. Este foarte important să ne ocupăm și să facem fotbalul din ce în ce mai puternic.
Președintele ne-a trasat niște obiective clare. Până în februarie să prezentăm absolut toate programele de dezvoltare la toate nivelele și toate departamentele pentru fotbalul juvenil. Avem timp să facem asta și apoi să punem și în practică.
Eu, în zona mea, deja am început. Am făcut niște antrenamente demonstrative pentru cei mai buni copii din diferite zone ale țării și vom continua cu această politică și în alte orașe. Am mobilizat toți antrenorii și toate forțele pe care le avem la Federație: Belodedici, Pancu, Sânmărtean și alții.”, a spus Mihai Stoichiță, la “Fluier final”.