Gimnasta americană a vorbit despre aspectele importante pe care le-a reglat în cursul ultimilor ani, după retragerea din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo.
Simone Biles are nu mai puțin de 11 medalii olimpice, la egalitate cu Věra Čáslavská, fiind a doua cea mai decorată gimnastă olimpică din istorie, după Larisa Latînina, care are 18 medalii olimpice, dintre care 14 cucerite la individual.
Gimnasta americană s-a retras din echipa Statelor Unite ale Americii în finala ediției trecute a Jocurilor Olimpice (Tokyo), întrucât starea sa mentală nu era una tocmai bună, dorind totodată să nu influențeze prestația colegelor sale în competiție.
„Am simțit că va fi mai bine dacă mă voi retrage pentru mă așeza pe un loc din spate. Nu am vrut să risc medalia echipei, pentru că s-a muncit prea mult ca eu să le încurc cu greșelile mele. Aceste Jocuri Olimpice au fost un stres foarte mare pentru mine. A fost o săptămână lungă, un proces olimpic lung și de asemenea un an lung. Consider că suntem puțin prea stresate, ar trebui să intrăm acolo și să ne simțim bine, să ne distrăm, însă nu a fost cazul”, a declarat Simone Biles, în urmă cu trei ani.
Revenită la Jocurile Olimpice de la Paris, Biles a cucerit alte patru medalii olimpice, dintre care trei de aur, la proba pe echipe, la individual compus și la sărituri, și una de argint, în cadrul exercițiului la sol. Americanca a obținut și un loc 5 la bârnă, tot în cadrul JO 2024.
Gimnasta americană a explicat faptul că sesiunile de terapie au ajutat-o să revină în sport și să înceapă să se bucure din nou de gimnastică.
„Trebuie să ne concentrăm pe noi înșine, pentru că, la sfârșitul zilei, și noi suntem oameni”, a spus ea. „Trebuie să ne protejăm mintea și corpul mai degrabă, decât să facem ceea ce lumea vrea să facem.”, a mai declarat ea. Biles a dezvăluit că s-a întâlnit cu terapeutul său în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, spunând că merge zi de zi pentru a vedea dacă are nevoie de ședințe suplimentare.
„Jocurile Olimpice sunt un proces atât de epuizant pentru sportivi... Sunt mai multe zile de competiții, așa că, cu siguranță, trebuie să fii pregătit mental, cât și fizic, deci atât timp cât facem asta, suntem bine. Evident, comentariile negative sunt dureroase după un anumit punct”, a mai spus ea. „M-au rănit, dar fac încă terapie și lucrez la toate lucrurile astea pentru a mă asigura că sănătatea mea mentală este bună. Dar acum sunt foarte tăcuți, un lucru cam ciudat...”, a mai declarat Biles, citată de CNN.
SUA se află pe a doua poziție în ceea ce privește medaliile câștigate la JO 2024, cu un total de 79 de medalii (21 de aur, 30 de argint și 28 de bronz). Pe primul loc se află China, cu 55 de medalii, dintre care 22 de aur, 19 de argint și 14 de bronz.