Tenis Se retrage din tenis, după un val de accidentări: „Corpul meu îmi spune că este timpul”

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Ultimul turneu major de tenis al sezonului va fi competiția în care mai mulți jucători își vor lua rămas-bun de la „sportul alb”.



Shelby Rogers se retrage la 31 de ani

Ultimul turneu major al anului, US Open, va fi ultima competiție majoră pentru americancele Danielle Collins și Shelby Rogers, dar și pentru austriacul Dominic Thiem.

În vârstă de 31 de ani, Rogers a făcut anunțul retragerii pe rețelele de socializare, recunoscând dificultățile fizice pe care le-a întâmpinat în ultimii ani. Ea a suferit o operație la genunchi în 2023 și a jucat doar 15 meciuri de simplu anul acesta, inclusiv în faze de calificări. Ea va concura la US Open, unde o va înfrunta în primul tur pe compatrioata Jessica Pegula, cap de serie numărul șase, jucătoare în fața căreia a pierdut ultimele cinci confruntări directe.

„Pot spune cu încredere că mi-am forțat corpul până la limită”, a scris Rogers. „Lupta cu accidentările și operațiile din ultimii câțiva ani a fost o provocare. Întotdeauna am spus că, dacă inima mea iubește să joace și corpul meu este sănătos, aș juca acest sport pentru totdeauna! Dar acum corpul meu îmi spune că este timpul.”, a completat ea.

În ciuda faptului că nu a câștigat niciun turneu WTA în cariera sa, Rogers a realizat multe în „sportul alb”. Ea nu a fost niciodată clasată mai sus de locul 30, dar asta nu a împiedicat-o să o învingă pe numărul 1 mondial Ash Barty la US Open 2021 sau pe Serena Williams în 2020. De asemenea, Rogers a reușit să o învingă pe Elena Rybakina pe iarbă în 2022, chiar înainte ca reprezentanta Kazahstanului să câștige Wimbledonul.

În prezent, clasată pe locul 356, Rogers are 307 victorii la simplu și 262 de înfrângeri. A ajuns în sferturile de finală la Roland Garros (2016) și la US Open (2020) și a jucat în trei finale în carieră (Bad Gastein, 2014; Rio de Janeiro, 2016; San Jose, 2022).

„Este cu adevărat o experiență care te face umil și asta mă face să vreau să continui, să muncesc mai mult și să încerc să fac tot ce pot”, spunea Rogers, primăvara trecută. „Și copiii care vin și spun: 'Mulțumesc că ești persoana care ești', înseamnă pentru mine mai mult decât orice aș putea face pe terenul de tenis.”, mai adăuga ea primăvara trecută, pentru tennis.com.


Ce adversare vor avea Jaqueline Cristian și Ana Bogdan la US Open

Ana Bogdan și Jaqueline Cristian sunt singurele jucătoare din România care vor evolua pe tabloul principal al ultimului turneu de Mare Șlem al anului.

Tenismena Jaqueline Cristian (68 WTA) o va înfrunta, în prima rundă de la US Open, pe Daria Kasatkina (12 WTA), în timp ce Ana Bogdan (103 WTA) o întâlnește în primul tur pe olandeza Arantxa Rus (95 WTA). Ana conduce cu 4-0 în întâlnirile directe cu jucătoarea din Țările de Jos, dar Jaqueline nu a reușit să obțină nicio victorie în precedentele două dueluri cu rusoaica.

 

Dueluri tari în semifinalele turneului american

Americanca Coco Gauff, care ocupă locul 3 în ierarhia tenisului feminin, ar putea s-o aibă adversară pe belarusa Aryna Sabalenka, numărul 2 mondial, în semifinale la US Open, într-o reeditare a finalei de anul trecut, câștigată de jucătoarea americană.

În primul tur, Coco Gauff va primi replica franțuzoaicei de origine rusă Varvara Gracheva (66 WTA), iar Aryna Sabalenka va înfrunta o jucătoare venită din calificări.

În cealaltă semifinală, numărul 1 mondial, poloneza Iga Swiatek, victorioasă în 2022, ar putea s-o întâlnească pe kazaha Elena Rîbakina (4 WTA) sau pe italianca Jasmine Paolini (5 WTA), finalistă în acest an la Roland Garros și Wimbledon.

Iga Swiatek va întâlni în runda inaugurală o adversară venită din calificări. În turul al treilea, ea ar putea avea un prim test împotriva rusoaicei Mirra Andreeva (21 WTA), pe care a învins-o în trei seturi, săptămâna trecută, în sferturi de finală la Cincinnati.

În ceea ce privește tenisul masculin, numărul 1 mondial, Jannik Sinner, campion la Australian Open în acest an, l-ar putea înfrunta pe spaniolul Carlos Alcaraz, locul 3 ATP, câștigător la Roland Garros și Wimbledon, în semifinalele US Open.

În primul tur, Carlos Alcaraz va primi replica unui jucător venit din calificări, care încă nu a fost stabilit. Dacă va trece de runda inaugurală, spaniolul îl va avea ca adversar pe canadianul Denis Shapovalov (103 ATP) sau olandezul Botic van de Zandschulp (73 ATP).

În cealaltă semifinală, sârbul Novak Djokovic (2 ATP), campion olimpic la Paris și în căutarea recordului absolut de 25 de titluri de Mare Șlem, l-ar putea întâlni pe germanul Alexander Zverev (4 ATP), finalist în 2020 la US Open, sau pe norvegianul Casper Ruud (8 ATP), ajuns în ultimul act al acestui turneu în 2022.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Tenis





pixel