Handbal Se cunosc semifinalele Supercupei României la handbal feminin și masculin! Se anunță dueluri de foc

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Competiția feminină va fi găzduită de Pitești Arena, pe 23 și 24 august, iar cea masculină pe 24 și 25 august.



Reeditarea finalei masculine din 2023, în semifinale

CS Dinamo București o va întâlni pe CSM Constanța în semifinalele Supercupei României la handbal masculin, potrivit tragerii la sorți efectuate miercuri.

Aceasta va fi o reeditare a finalei de anul trecut, în care Dinamo s-a impus cu 26-25. Dinamo are cele mai multe trofee în palmares în Supercupă, șase la număr.

Prima semifinală le va pune pe CS Minaur Baia Mare și pe AHC Potaissa Turda.

Supercupa României va avea loc în Pitești Arena, pe 24 și 25 august, prima fiind semifinala Minaur - Potaissa (14:30), uurmată de CSM Constanța - CS Dinamo (17:30).

Supercupa României se dispută în format Final Four.

Participă ocupantele primele două locuri în Liga Națională, sezonul competițional 2023-2024, și finalistele Cupei României, sezonul competițional 2023-2024.

În cazul în care una dintre cele două echipe finaliste ale Cupei României sunt și ocupantele locurilor 1 și 2 din Liga Națională, vor participa ocupantele locurilor 3 și 4 din Liga Națională.

CSM București, duel cu HC Dunărea Brăila. Rapid București înfruntă Gloria Bistrița-Năsăud

CSM București, deținătoarea trofeului, o va înfrunta pe HC Dunărea Brăila în semifinalele Supercupei României la handbal feminin, potrivit tragerii la sorți efectuate tot în ziua de miercuri.

În cealaltă semifinală, CS Rapid București o va întâlni pe CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.

Competiția va fi găzduită de Pitești Arena, pe 23 și 24 august. În finala ediției de anul trecut, CSM București a învins-o pe CS Rapid.

Supercupa României se dispută în format Final Four, cu participarea ocupantele primelor două locuri din Liga Națională, în sezonul competițional 2023-2024, și a finalistelor Cupei României, sezonul competițional 2023-2024.

Asemenea competiției masculine, în cazul în care una dintre cele două echipe finaliste ale Cupei României sunt ocupantele locurilor 1 și 2 din Liga Națională, vor participa ocupantele locurilor 3 și 4 din Liga Națională, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Handbal





pixel