Fotbal Sărutul de la Cupa Mondială dintre Luis Rubiales şi Jennifer Hermoso, momentul jenant al anului în fotbalul feminin

Data publicării:
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Spania a câştigat Cupa Mondială de fotbal feminin, însă toţi ochii au fost imediat după meci aţintiţi asupra preşedintelui Ligii Spaniole de Fotbal, Luis Rubiales. 



Fostul preşedinte al Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF), Luis Rubiales, a fost interzis timp de trei ani din toate activităţile legate de fotbal, după ce a sărutat-o pe buze pe jucătoarea Jenni Hermoso, fără consimţământul acesteia, după finala CM 2023, în luna august.

Deşi turneul, găzduit împreună de Australia şi Noua Zeelandă, a fost considerat un succes uriaş, jucătoarele s-au întors la cluburile lor, unde câştigă doar un procent din ceea ce primesc omologii lor masculini.

Lipsa securităţii financiare este de altfel unul dintre motivele invocate pentru care multe jucătoare se tem să vorbească despre ceea ce ele consideră drept inegalităţi şi rele tratamente.

O jucătoare de la un club din Super Liga feminină din Anglia a fost scoasă din echipă cu doar câteva minute înainte de un amical din presezon şi i s-a spus că o maşină vine să o ia, deoarece a fost transferată. Nici jucătoarea respectivă, nici agentul acesteia nu fuseseră consultaţi în legătură cu această mutare.

Jucătoarea a declarat pentru Reuters să vrea să rămână anonimă pentru că se teme să nu-şi facă o reputaţie proastă şi să-şi submineze perspectivele unui viitor angajament.

Fotbalul feminin, din ce în ce mai popular



Cu toate acestea, în ciuda dificultăţilor cu care s-au confruntat jucătoarele, fotbalul feminin a atins pe teren un standard nemaivăzut până acum, deoarece fanii s-au înghesuit pe stadioanele din întreaga lume pentru a urmări atât meciurile din competiţiile interne, cât şi pe cele internaţionale, scrie Agerpres.

"Matildele" din Australia au devenit una dintre cele mai iubite echipe sportive din această ţară, scoţând mai popularele sporturi de iarnă de pe ultimele pagini ale ziarelor, în timp ce mulţimi record au asistat la meciurile din prima ligă a Angliei.

În finala Ligii Campionilor, FC Barcelona a fost condusă cu 2-0 la pauză de VfL Wolfsburg, însă spaniolele au revenit şi s-au impus cu 3-2 la capătul unui meci care i-a ţinut pe fani cu sufletul la gură, în timp ce Spania a învins cu 1-0 Anglia în finala Cupei Mondiale, generând audienţe TV record în ambele ţări.

Pentru unele jucătoare, însă, a fost sfârşitul unei ere. Christine Sinclair din Canada, deţinătoarea recordului de goluri în fotbalul feminin la nivel de echipe naţionale, Caroline Seger, metronomul de la mijlocul terenului din selecţionata Suediei timp de aproape două decenii, şi starul american Megan Rapinoe au disputat anul acesta ultima lor Cupă Mondială.

Dar a existat şi o revenire spectaculoasă. Sinead Farrelly, care s-a retras brusc în decembrie 2016, la vârsta de 27 de ani, s-a întors în fotbalul feminin, alături de echipa americană NY/NJ Gotham FC. La 34 de ani, ea a fost chemată apoi să reprezinte Irlanda, ţara în care s-a născut tatăl ei, la Cupa Mondială 2023. Farrelly şi-a încheiat revenirea câştigând liga feminină din Statele Unite (NWSL), în finala căreia Gotham FC a învins-o pe OL Reign, echipa lui Megan Rapinoe.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Fotbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel