Manșa secundă a duelului din al treilea tur preliminar al Champions League va avea loc marți, 13 august, începând cu ora 21:30.
FCSB a terminat cu o remiză duelul cu Sparta Praga, în prima manșă a turului trei preliminar din Champions League, scor 1-1, meci în care cehii au avut numeroase ocazii de a marca.
În prima repriză, „roș-albaștrii” nu au reușit să înscrie, tabela încheindu-se cu scorul de 0-0 după primele 45 de minute. Cu toate acestea, elevii lui Elias Charalambous au marcat în minutul 61, prin reușita lui Joyskim Dawa, care a trimis mingea cu capul în poartă, în urma unui corner.
Cehii au revenit în minutul 78, prin reușita lui Victor Olatunji, care a înscris după o lovitură de colț și o ieșire nereușită a portarului Ștefan Târnovanu.
Kaan Kairinen a putut să aducă victoria cehilor prin golul marcat în minutul 90+3, dar sărbătoarea acestora a fost anulată după consultarea VAR, arbitrul luând decizia că golul său nu este valabil, pe motiv de fault.
Manșa secundă se va juca la București, pe Stadionul „Steaua”. Duelul programat pe 13 august, de la ora 21:30, oferă FCSB-ului șansa de a se impune, crede Adrian Mutu.
„(n.r. - șansele 50-50% la meciul FCSB – Sparta Praga?) Da. Faptul că jucăm acasă ne va ajuta mult, dar în același timp e și o presiune pe jucătorii FCSB. Mie Sparta Praga mi s-a părut mai bună decât Maccabi Tel Aviv, mai solidă.
Jocul FCSB-ului pe faza defensivă a fost unul aproape perfect. Să nu uităm că au primit gol din fază fixă, așa cum au și dat de fapt. Ocaziile clare le-am avut noi pe ceea ce înseamnă acțiuni, dar în ultimele 20 de minute am suferit tare.
A fost presiune mare din partea lor. Rămâne de văzut dacă vor face această presiune de la început și ce se va întâmpla în jocul FCSB-ului dacă se va deschide, dacă va risca.
Lăsând spații, ei pleacă bine. 50-50 sunt șansele. Acolo e Ghencea, contează. FCSB, de-a lungul anilor, a făcut meciuri memorabile acasă”, a declarat Adrian Mutu, conform Fanatik.
„Popa este de FCSB, a muncit. E foarte bun pe contraatac, are viteză și forță destul de bune. Nu știu dacă e atacantul ideal pentru FCSB, dar poate să facă parte din lotul lor. A muncit la meciul cu Sparta Praga.
Jucând în ultimii ani la echipe care se bazau mult pe contraatac are asta în sânge. E mai greu pentru el când FCSB începe să joace pozițional și FCSB trebuie să facă anumite mișcări pe spații mai scurte.
Atunci devine mai greu. Eu zic că Daniel Popa poate face parte din lotul FCSB-ului fără probleme. Nu știu dacă se va întâmpla ca Daniel Popa să fie marcatorul de care are nevoie FCSB.
Asta ne spune istoricul lui Popa până acum. Este într-adevăr un atacant care dă goluri, dar nu unul care a trecut în fiecare an de 10-15 goluri”, a mai spus „Briliantul”, potrivit aceleiași surse citate anterior.
Dacă va reuși să treacă de Sparta Praga, FCSB se va duela pentru un loc în grupele Ligii Campionilor fie cu PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, fie cu Malmo FF.