Fotbal international Saúl, după primul meci cu banderola de căpitan pentru Sevilla: Trebuie să înțelegem ce înseamnă această echipă

Data publicării:
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

După ce a stat două meciuri pe bară pentru că l-a făcut „foarte slab” pe arbitrul din meciul cu Mallorca, Saúl Ñíguez a revenit pentru Sevilla cu banderola de căpitan.



Sevilla a pierdut în fața celor de la Alaves, în deplasare, cu scorul de 1-2.

Cu Jesús Navas, Gudelj și Suso pe banca de rezerve, iar Marcao indisponibil din cauza unei fracturi de nas, fotbalistul din Elche a condus o echipă relativ tânără, deși nu are nevoie de banderolă pentru a demonstra că poate fi liderul de care Sevilla are nevoie, scrie Marca.

Lucas Ocampos (transferat la Rayados) a fost căpitan împotriva Las Palmas și Villarreal, Gudelj în fața Mallorcăi, Marcao contra Gironei, Jesús Navas împotriva Getafe, dar a venit și rândul mijlocașului Saúl să conducă echipa împotriva Alavés

Saúl a jucat tot meciul împotriva Alavés și chiar a avut șansa să marcheze în minutul 60, după o pasă de la Lukebakio, dar șutul său a fost parat de Sivera, iar Alavés a înscris al doilea gol pe contraatac. Lukebakio a redus din diferență, dar debutul lui Saúl ca căpitan nu a fost unul fericit.

„Până nu înțelegem ce înseamnă Sevilla și nu suntem puțin autocritici, aceste erori individuale ne vor penaliza mult. Suntem într-un moment în care fiecare mică greșeală ne costă scump. Reziliență. Vom primi critici în aceste momente. Suntem într-o situație care nu place nimănui, dar trebuie să mergem înainte”, a declarat el după meci.

"Trebuie să înțelegem mai bine meciul. Ei veneau cu Carlos Vicente la centrul nostru. Noi trebuie să înțelegem jocul în fiecare moment, să ieșim cu trei fundași centrali sau patru, în funcție de ceea ce cere jocul. Alavés joacă un fotbal foarte practic și profită de orice ocazie”, a adăugat el.

„Tactic, ceea ce am spus despre ieșirea cu patru fundași centrali, pentru cei care nu au înțeles. Ce ne-a costat meciul a fost aruncarea de la margine, când Adri (Pedrosa). Ne-a costat mult. La următoarea fază au înscris din nou, chiar dacă a fost ofsaid. Asta afectează moralul. În a doua repriză am făcut lucrurile mai bine, deși nu a fost cel mai bun meci al Sevilliei”, a spus el referitor la indicațiile date de García Pimienta la pauză.

Nu va fi un an ușor pentru sevillieni, iar carisma fostului jucător de la Atlético Madrid va fi extrem de necesară, mai ales după plecarea, în luna decembrie, a primului căpitan și simbol al valorilor sevilliene: Jesús Navas. García Pimienta îl aștepta cu nerăbdare. Saúl este pregătit să facă acest pas înainte, dar în această seară nimic nu a mers bine pe Mendizorroza.

dcsport Team | Categorie: Fotbal international




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel