Patronul celor de la FCSB a declarat în repetate rânduri că îl dorește pe jucătorul de 21 de ani la echipa „roș-albastră”.
Gigi Becali a declarat că nu mai este interesat de Louis Munteanu, întrucât oficialii de la Fiorentina își doresc să-i prelungească înțelegerea contractuală tânărului atacant. Astfel, transferul la FCSB nu se va realiza.
De asemenea, patronul a mai precizat și suma de transfer pe care era dispus să o ofere clubului de fotbal italian, recunoscând că plata inițială a fost de 1,5 milioane de euro, și nu de 1,2 milioane.
„Nu mai are sens să discutăm. Nu au mai dat niciun răspuns. Am vorbit! Au spus cei de la Fiorentina că îl vor și o să îi prelungească contractul. 1,5 milioane a fost de la început. Nu mai mult.
Am spus 1,2 milioane de euro ca să-l duc în eroare pe Dan Șucu. Să fiu sincer, nici 5 bani nu aș fi dat peste 1,5 milioane. Poate mai bine că nu s-a făcut. Eu acum, echipa o am făcută”, a explicat Gigi Becali, la Fanatik.
„Mie îmi place de mult de ăla care e vopsit în cap verde (n.r. - albastru), e bun fotbalist (n.r. Andrei Rațiu). M-am gândit întotdeauna să îl iau, dar nu am avut posibilitatea, nu ai cum să îl iei, joacă prin Spania, are salariu mare, nu știu cât are, 700.000, nu pot să-l iau”, a mai spus Gigi Becali.