Fotbalistul român Radu Drăgușin, jucător al echipei Tottenham din ianuarie 2024, a fost rezervă neutilizată în primele două meciuri din Premier League.
Jamie Carragher, fost fotbalist britanic și în prezent analist, a spus că relația dintre Radu Drăgușin și antrenorul Ange Postecoglou ar fi una tensionată, cauzată de minutele puține pe care fundașul român le-a primit la echipă.
Cu toate acestea, impresarul lui Drăgușin, Florin Manea, a răspuns clar în privința relației lui Drăgușin cu antrenorul său, spunând că va juca în curând la echipa lui Tottenham, după ce a fost rezervă neutilizată în primele două meciuri (1-1 cu Leicester și 4-0 cu Everton).
„Radu are o relație foarte bună cu Postecoglou. Nu e adevărat că ar exista o ruptură sau vreo ceartă! Am primit asigurări că va avea minute și că va fi într-o rotație. Discuția asta am avut-o în vară, chiar înainte să se termine EURO.
S-a confirmat că e foarte apreciat la club. Acum, trebuie să avem răbdare. Dacă treceau 10 etape și nu juca, înțelegeam… Repet, nu are nicio problemă cu Postecoglou”, a declarat Manea, conform Prosport.
„Când mă gândesc la linia defensivă a lui Tottenham, nu o văd mai slabă decât oricare alta în Premier League. E un fundaș stânga mai bun decât Udogie? Porro a fost extraordinar sezonul trecut.
Postecoglou spune mereu că are nevoie de un lot mai bun. Băiatul pe care l-au cumpărat în ianuarie joacă foarte rar. Au fost acolo anumite tensiuni pentru că nu a primit minutele pe care le voia. Nu e doar vorba despre lot, e și despre tactica lui Tottenham, cu fundașii laterali urcați la mijlocul terenului. Nu le cauzează și asta probleme?!
Cei doi fundași centrali sunt la același nivel cu fundașii din Premier League, însă prestația echipei pe faza defensivă este foarte slabă. Când unul dintre ei lipsește, mai ales Van de Ven…. Van de Ven este unul dintre cei mai rapizi jucători din Premier League”, a declarat Jamie Carragher, citat de HITC.
Radu Drăgușin este pe lista stranierilor convocați de către selecționerul Mircea Lucescu la echipa națională a României.
PORTARI
Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia), Adrian RUS (Pisa | Italia), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia), Marius MARIN (Pisa | Italia), Alexandru CICÂLDĂU (Galatasaray | Turcia), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită), Dennis MAN (Parma | Italia), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia), Ianis HAGI (Glasgow Rangers | Scoția), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia), George PUȘCAȘ (Bodrumspor | Turcia), Daniel PARASCHIV (Oviedo | Spania).