Karim Benzema (36 ani) a fost ținta mai multor acuzații, printre care că ”și-a pierdut dorința de a mai juca fotbal”.
Vara trecută, Karim Benzema a semnat cu gruparea saudită Al Ittihad, după ce a plecat de la Real Madrid.
Recent, starul francez a dispărut după meciul cu Al Nassr. Mai mult, s-a zvonit că atacantul a plecat din Arabia Saudită fără acordul lui Al Ittihad. Însă, clubul saudit a venit în apărarea lui Benzema.
Domingos Soares de Oliveira, directorul sportiv de la Al Ittihad, a confirmat că francezul a suferit o accidentare la picior, fapt pentru care a fost nevoit să plece la Madrid pentru a se recupera.
”Benzema a plecat la Madrid din cauza circumstanțelor. A cerut trei zile libere, iar clubul a acceptat. E un profesionist și se dedică total echipei”, a spus directorul sportiv al clubului, citat de Marca.
De asemenea, Karim Benzema și-a șters conturile de pe rețelele sociale, fiind, probabil, sătul de șirul de critici la adresa sa.
”Poate are unele neînțelegeri cu cei din club, dar acest lucru nu îl scuză, pentru că el nu face niciun efort. Benzema ratează ocazii foarte mari și pare că și-a pierdut dorința de a juca fotbal”, a scris jurnalistul saudit Abdel Karim Al Jasser, conform AS.com.
Benzema a înscris 12 goluri. A contribuit cu 5 pase decisive în cele 20 de meciuri jucate în echipamentul lui Al Ittihad. Chiar și așa, atacantul francez nu s-a ridicat încă la înălțimea așteptărilor.