Duminică seară s-a aflat tabloul principal de la Miami Open, primul turneu de tenis la care va reveni în circuit Simona Halep, după reducerea suspendării de către TAS a sentinței inițiale de patru ani.
Prima adversară a Simonei Halep, la revenirea sa în circuitul WTA, după reducerea suspendării de către TAS a sentinței inițiale de patru ani, la nouă luni, va fi spaniola Paula Badosa (73 WTA). În prima rundă a turneului de tenis Miami Open (WTA 1.000), românca se va duela cu Badosa, meci care va avea loc în perioada 19-31 martie, potrivit site-ului WTA.
@Simona_Halep vs Badosa in Round 1 at Miami Open ????????#MiamiOpen ???? pic.twitter.com/mbmOvSSjHV
— Cata Paul (@CataPaul2) March 18, 2024
Cu toate că există speculații privind locul pe care îl ocupă Simona în clasamentul WTA, datorat informațiilor oferite de site-ul competiției Billie Jean King Cup, în cadrul căreia va juca Halep, aceasta începe competițiile de la zero. Ea a jucat de două ori cu Badosa, câștigând ambele meciuri, desfășurate în anul 2022. Românca s-a impus în turul al doilea la Madrid, cu 6-3 6-1, în primul meci, ca mai apoi să câștige la Wimbledon, în optimi, cu 6-1 6-2, unde a avut un parcurs foarte bun.
Al doilea tur pe care l-ar putea juca Simo, în cazul în care o va învinge pe Badosa, va fi împotriva bielorusei Aryna Sabalenka, numărul doi mondial, care nu va evolua în prima rundă, conform Agerpres.
Cel mai bun rezultat înregistrat de fostul lider mondial la turneul de la Miami este atingerea semifinalelor în două rânduri, în anul 2015, respectiv 2019. În 2015, Simona a fost învinsă în penultimul act, în trei seturi, de Serena Williams, cu 6-2 4-6 7-5, iar în 2019 de cehoaica Karolina Pliskova (46 WTA), cu 7-5 6-1. Ultima sa participare la turneul din Florida datează din 2021, când pierdea în turul al treilea.
Simona nu a mai jucat un meci oficial din 29 august 2022, de la Grand Slam-ul american, când era învinsă în mod suprinzător de ucraineanca Daria Snigur (132 WTA) cu 6-2 0-6 6-4, în primul tur. Ulterior, aceasta a fost depistată pozitiv la un control antidoping efectuat la turneul de la US Open.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis, Simona Halep, și i-a redus supendarea, marțea trecută, la nouă luni - de la patru ani, suspendarea dictată inițial de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).
„Procedura de apel a TAS a cuprins procese intensive și o audiere de trei zile care a avut între 7 și 9 februarie, la Lausanne. Comisia TAS a audiat numeroși experți și martori, majoritatea prezenți fizic la audiere. Comisia a determinat în unanimitate ca perioada de patru ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la nouă luni, începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023. Întrucât termenul a expirat înainte ca apelul să fie depus la TAS, completul TAS a hotărât că e oportun să emită dispoziția cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător”, se arată în comunicatul TAS.
Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, toamna trecută, de către Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriționale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv și a fost suspendată, inițial, patru ani pentru dopaj. De asemenea, sportiva cere despăgubiri de peste 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după testul pozitiv la roxadustat din 2022, de la US Open, mai scrie Agerpres.