Tenis Romanian Tennis Series, un nou circuit de tenis cu 14 turnee ITF Futures. Fundația Ion Țiriac a făcut anunțul

Data publicării:
Agerpres
Agerpres

Turneele se vor desfășura în diferite orașe din țară, de la București, Iași, Brașov, până la Galați, Oradea, Cluj-Napoca, Bistrița etc.



Fundația Țiriac se implică tot mai mult în sportul alb

Fundația Țiriac anunță debutul Romanian Tennis Series, un circuit propriu cu 14 turnee ITF Futures care se vor desfășura începând cu luna mai a acestui an.

Primele două turnee ale circuitului sunt programate să înceapă simultan la București, în 6 mai, unul fiind dedicat tenisului feminin, iar celălalt tenisului masculin. Organizate în parteneriat cu Federația Română de Tenis, pe lângă cele 14 turnee ITF din cadrul Țiriac Foundation Futures și WTA 125 Țiriac Foundation Trophy, începând cu anul acesta, Fundația Țiriac organizează la Brașov și un Challenger ATP, dotat cu premii în valoare totală de 75.000 de dolari.

Prin dezvoltarea circuitului propriu de turnee de tenis ITF, Fundația Țiriac dorește să le ofere jucătorilor și jucătoarelor din România șansa de a cumula cât mai multe puncte în competițiile internaționale.

Câștigătorii turneelor masculine din cadrul Țiriac Foundation Futures își vor adaugă în palmares câte 15 puncte ATP. În cadrul turneelor feminine, numărul de puncte se va aloca în funcție de turneu, astfel că jucătoarele care câștigă competițiile vor fi recompensate cu 15 puncte pentru turneele ITF 15 și, respectiv, 35 de puncte WTA pentru câștigătoarele turneelor ITF 35. Valoarea totală a premiilor va diferi în funcție de categoria turneelor, astfel că premiile cumulate vor însuma între 15.000 și 25.000 de dolari.

Jucătoarea de tenis din România cu cel mai bun parcurs în circuitul feminin va primi un wild-card pentru tabloul principal al turneului WTA 125 Țiriac Foundation Trophy, programat în luna septembrie la Centrul Național de Tenis din București.

Anul trecut, acest wild-card i-a fost acordat Ancăi Todoni, actualmente componentă a lotului național de Billie Jean King Cup și ocupantă a locului 217 în clasamentul WTA. Jucătoarea de tenis care își va adjudeca trofeul de la WTA 125 Tiriac Foundation Trophy va câștiga 160 de puncte WTA, valoarea totală a premiilor puse in joc fiind de 115.000 de dolari.

Ce spune Ion Țiriac despre noile proiecte

Fostul tenisman a declarat că Romanian Tennis Series le oferă o șansă jucătorilor români să ajungă în circuitul profesionist.

„Fundația Țiriac susține organizarea acestui circuit de turnee pentru a le oferi o șansă jucătorilor noștri ce aspiră să ajungă în circuitul profesionist. Este esențial ca aceștia să primească sprijinul necesar pentru a se afirma în clasamentele ATP și WTA.

În același timp, sunt bucuros că am reușit să aducem un turneu ATP la Baza Sportivă Olimpia din Brașov, un loc de care sunt profund legat, pentru că aici, în copilărie, am făcut primii mei pași către acest sport extraordinar. Îmi doresc că Challenger-ul de la Brașov să devină una dintre cele mai mari competiții sportive din țară și cea mai importantă organizată la Brașov, un oraș cu o tradiție îndelungată în tenis”, a declarat Ion Țiriac.

George Cosac, încântat de procesul de dezvoltare a tenisului din România

La rândul său, președintele Federației Române de Tenis, a declarat: „Această inițiativă aduce tenisul mai aproape de toți cei pasionați, încurajează talentul local și oferă oportunități egale pentru dezvoltarea acestui sport minunat. Suntem recunoscători Fundației Țiriac pentru sprijinul constant și dedicat în promovarea tenisului în România, iar această colaborare ne întărește convingerea că vom construi împreună un mediu propice pentru dezvoltarea acestui sport”.

După o pauză de 10 ani, Challenger-ul ATP revine la Brașov și se va organiza în perioada 28 iunie - 7 iulie. Dotat cu premii în valoare totală de 75.000 de euro și 75 de puncte ATP, turneul va aduce la Brașov sportivi din prima sută a clasamentului mondial. Competiția va avea loc la Baza Sportivă Olimpia, care s-a bucurat recent de renovări și de implementarea unor facilități noi, conforme cu rigorile actuale impuse de ATP.

„Brașovul, și în special clubul Olimpia, merită un turneu ATP care să-i poarte numele domnului Ion Țiriac. De aceea vom facem tot ce ține de noi ca să oferim condiții care tind spre standardele cu care ne-a obișnuit domnia sa”, a declarat Cosmin Hodor, directorul turneului de la Brașov.

„Ion Țiriac Challenger” va deschide sezonul de zgură din vară și se va desfășura în săptămâna premergătoare Challenger-ului de la Iași, scrie Agerpres.

Programul celor 14 turnee ITF Futures, dintre care 6 la masculin și 8 la feminin, organizate de Fundația Țiriac în România în 2024 sunt:

Circuitul Masculin

- Trofeul Fundației Țiriac, București, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 06.05 - 12.05
- Trofeul Fundației Țiriac, Oradea, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 10.06 - 16.06
- Trofeul Fundației Țiriac, Cluj, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 17.06 - 23.06
- Trofeul Fundației Țiriac, Arad, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 19.08 - 25.08
- Trofeul Fundației Țiriac, Constanța, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 02.09 - 08.09
- Trofeul Fundației Țiriac, Buzău, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 09.09 - 15.09

Circuitul Feminin

- Trofeul Fundației Țiriac, București, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 06.05 - 12.05
- Trofeul Fundației Țiriac, Focșani, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 03.06 - 09.06
- Trofeul Fundației Țiriac, Buzău, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 01.07 - 07.07
- Trofeul Fundației Țiriac, Galați, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 08.07 - 14.07
- Trofeul Fundației Țiriac, Brașov, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 29.07 - 04.08
- Trofeul Fundației Țiriac, Bistrița, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 12.08 - 18.08
- Trofeul Fundației Țiriac, Cluj-Napoca, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 19.08 - 25.08
- Trofeul Fundației Țiriac, Brașov, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 26.08 - 01.09
- Trofeul Fundației Țiriac, București, dotat cu premii în valoare de 115.000 dolari, programat în perioada 09.09 - 15.09

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Tenis




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel