Competitii România va juca pentru locurile 13-16 la Campionatul European de Polo feminin

Data publicării:
Fotografie de la Markus Spiske, Pexels
Fotografie de la Markus Spiske, Pexels

România a învins Turcia la Campionatul European de Polo feminin şi va juca pentru locurile 13-16. 



Naţionala feminină de polo pe apă a României va juca pentru locurile 13-16 la Campionatul European de la Eindhoven (Olanda), după ce a învins Turcia cu scorul de 9-7 (4-2, 2-3, 3-2, 0-0), duminică, în ultimul său meci din Grupa C.

Alina-Ioana Olteanu a fost cea mai bună marcatoare a echipei României, cu 4 goluri, Anastasia Melnychuk şi Krisztina Szeghalmi au înscris câte 2 goluri, iar Ana-Maria-Bianca Dumitru a reuşit un gol.

Pentru învinse au punctat Kubra Kus (5 goluri), Dilara Burali (1) şi Derin Pehlivanoglu (1).

România s-a clasat pe locul al treilea, cu 3 puncte, după ce a pierdut dramatic în faţa Cehiei, cu 12-13, şi a fost învinsă clar de Serbia, cu 15-4. Turcia a ocupat locul patru, fără vreun punct.

În primul meci pentru locurile 13-16, România va înfrunta ultima clasată în Grupa D, învinsa dintre Bulgaria şi Slovacia.

La Campionatul European din 2022, echipa feminină a României s-a clasat pe 11, după ce a învins Slovacia într-un meci de clasament. La competiţie au participat doar 12 echipe, în timp ce anul acesta participă 16 echipe, scrie Agerpres.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Competitii





pixel