Tenis România pierde în fața Japoniei, în competiția Billie Jean King Cup

Data publicării:
Sursa: Federația Română de Tenis, Facebook
Sursa: Federația Română de Tenis, Facebook

România a fost învinsă de Japonia cu scorul de 2-1, joi seara, în prima rundă a turneului final al competiției feminine de tenis Cupa Billie Jean King, la Malaga (Spania).



România părăsește Billie Jean King Cup

Singura victorie din echipa României a fost adusă de Ana Bogdan (116 WTA), care a învins-o în primul meci al confruntării pe Nao Hibino (152 WTA), scor 6-2, 6-4, într-o oră și 21 de minute.

În al doilea meci al competiției, Jaqueline Cristian (26 ani, 73 WTA) nu a putut aduce victoria în fața japonezei Ena Shibahara (135 WTA). Românca s-a înclinat într-o oră și 43 de minute, scor 6-4, 7-6(2). Chiar dacă reprezentanta țării noastre a avut șanse mari să se distanțeze în a doua manșă, nipona a revenit și a încheiat partida în minimum de seturi.

Ajunse la egalitate după primele două partide, România și Japonia și-au adjudecat întâlnirea în urma meciului de dublu. Monica Niculescu și Gabriela Elena Ruse au fost învinse de perechea Shuko Aoyama și Eri Hozumi, scor 6-1, 7-5, într-o oră și 26 de minute de joc.

Întâlnirea dintre echipele Spaniei și Poloniei, care trebuia să deschidă competiția, miercuri, a fost amânată pentru vineri din cauza unei alerte de vreme rea.

Echipa României a participat la turneul final al Billie Jean King Cup 2024, care are loc în perioada 14-20 noiembrie, la Malaga. Japonia va juca în sferturi contra Italiei, finalista de anul trecut.

Căpitanul Horia Tecău le-a convocat pentru acest turneu final pe Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Anca Todoni și Monica Niculescu. Echipa Japoniei le-a cuprins pe Eri Hozumi, Shuko Aoyama, Nao Hibino și Ena Shibahara.

Echipa României s-a calificat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup, după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-2, pe 14 aprilie, la Fernandina Beach (Florida).

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Tenis





pixel