România a pierdut în faţa Olandei în primul meci de la Golden League, ultimul turneu pregătitor înaintea Campionatului European de handbal feminin.
În minutul 12, Olanda avea deja 12 goluri marcate.
Alisia Boiciuc, în vârstă de 19 ani, a ieşit în evidenţă în prima repriză din echipa României. Ştefania Stoica, de la Rapid, a reuşit şi ea mai multe aruncări sigure de la distanţă, în timp ce Alicia Gogîrlă, 21 de ani, a reuşit o acţiune de generic, finalizată cu gol.
În ciuda acestor lucruri, însă, la pauză tabela arăta 22-14 pentru olandeze. Iar criza s-a adâncit, la finalul primelor 45 de minute tabele arătând o diferenţă de 14 goluri pentru olandeze. Scorul final a fost 26 - 41, iar tricolorele nu arată deloc bine înainte de EURO.
România mai are de jucat cu Danemarca şi Norvegia la Golden League. La Europene, România debutează cu Cehia, pe 29 noiembrie.
Handbalista română Bianca Bazaliu a declarat, luni seara, că prima reprezentativă este la început de drum, cu multe jucătoarea tinere în lot, însă toate vor da tot ce pot pentru a încheia cât mai sus la Campionatul European din Austria, Ungaria şi Elveţia.
"Îmi doresc să ne bucurăm de acest Campionat European, să fim unite şi să dăm tot ce putem pe teren. Suporterii să aibă încredere în noi, suntem la început de drum, suntem multe fete tinere. Vreau să ne susţină pentru că îi aşteptăm la Debrecen. Sunt jucătoare bune care ne lipsesc, dar noi trebuie să ne facem treaba mai departe. De şters impresia de după ultimul European (n.r. - locul 12), dar îmi doresc să fie bine şi să terminăm cât mai sus în clasament. Din câte am înţeles, obiectivul este o clasare în locurile 9-12, dar eu îmi doresc să terminăm cât mai sus", a afirmat Bazaliu.
La rândul ei, Sorina Grozav a declarat: "Ne simţim foarte bine, e o atmosferă bună la naţională şi sper să o ţinem tot aşa. Mergem la European cu gânduri foarte bune, să mergem cât mai sus. O să dăm tot ce putem şi sper să jucăm cât mai bine. Îmi era dor de naţională, mă bucur că sunt aici".