Canotaj România, locul 2 la Europenele de canotaj în clasamentul pe medalii. Elisabeta Lipă spune că "valoarea sportivilor la ora asta nu e cea adevărată"

Data publicării:
Facebook Federaţia Română de Canotaj
Facebook Federaţia Română de Canotaj

România a luat opt medalii la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged, din Ungaria. Patru dintre acestea au fost de aur, două de argint şi două de bronz. Doar Marea Britanie a luat mai multe medalii decât România, 10. 



"A fost un European greu, care s-a desfăşurat în condiţii vitrege, cu ploaie, vânt, cu dezavantaje pe culoare. Dar aceşti sportivi minunaţi au trecut peste neajunsuri şi au spart gheaţa în acest an, pentru că e prima competiţie oficială pe 2024 după un cantonament extrem de lung. Iar toate aceste sacrificii s-au făcut pentru a fi cât mai buni la Jocurile Olimpice. Eu sunt foarte mândră de aceste rezultate. Am terminat în clasament pe locul 2 după Team GB (n.r. - echipa Marii Britanii). Team GB care ne ambiţionează să nu ne lăsăm. Dacă dăm la o parte probele neolimpice şi probele pentru persoanele cu dizabilităţi vedem că de fapt sunt doar cu un titlu continental înaintea noastră. Deci le suflăm în ceafă foarte tare. Iar eu îmi doresc acest rezultat la Jocurile Olimpice. Şi chiar mai bun, pentru că valoarea sportivilor noştri la ora actuală nu este cea adevărată, cea care o vor afişa la Paris", a afirmat Elisabeta Lipă, conform Agerpres.

Lipă, fericită pentru aurul la dublu vâsle

Ionela Cozmiuc şi Gianina van Groningen au reuşit să aducă prima medalie de aur la dublu vâsle feminin pentru România după opt ani la Europene. 

"Sunt fericită pentru că prima zi de competiţie am încheiat-o cu un titlu european pe care l-am aşteptat opt ani. Şi aici vorbesc despre Ionela şi de Gianina, care, nu ştiu, ori i-a prins bine măritişul, ori pauza, cert este însă că amândouă au revenit la forma lor de invidiat. Sunt ferm convinsă că la Europene ce am văzut este puţin pe lângă ce vom vedea la ele în continuare. Mi-aş dori enorm de mult ca ele să urce pe cea mai înaltă treaptă la podiumului la Jocurile Olimpice, pentru că se ştie că după Paris categoria uşoară se desfiinţează şi apare beach rowing. Şi ele au toate şansele, mai ales că sunt convinsă că au băgat şi frica în adversari", a explicat ea.

Tot aur a luat România şi dublu vâsle masculin. "Este proba la care efectiv am plâns"

"Proba la care efectiv am plâns a fost proba de dublu băieţi. Florin şi Andrei sunt tiparul canotorului perfect. Ei au dat efectiv recital pe pista de la Szeged, a fost ceva ce nu vă imaginaţi. Au spart gheaţa atât de frumos că mi-e şi frică să mă gândesc cum vor arăta următoarele competiţii pentru această probă.

Preşedinta a ANS a explicat locul 3 obţinut la dublu vâsle feminin prin faptul că Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, neînvinse de aproape cinci ani, prin faptul că acestea nu sunt roboţi.

"La dublu fete sigur că doare rezultatul, pentru că ne-am obişnuit cu victorii. Dar fetele au parcursul lor, toată lumea vrea să te învingă atunci când demonstrezi atâta timp. Dar să nu uităm că ele nu sunt roboţi, n-au şuruburi, sunt şi ele două fete, două fete hotărâte, dornice de performanţă atunci când consideră ele că trebuie să o aibă. Pentru că pe lângă ambiţia de care dau dovadă sunt şi foarte încăpăţânate. Şi ştiu ele când şi cum să facă", a precizat Elisabeta Lipă.

România a încheiat pe locul secund în clasamentul final, cu opt medalii, patru de aur, două de argint şi două de bronz, fiind devansată de Marea Britanie (8-1-1), dar terminând înaintea Italiei (2-3-3), a Norvegiei (2-0-1), a Germaniei (2-5-1) etc.

Autorul articolului: Florin Răvdan | Categorie: Canotaj




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel