România reuşeşte o victorie dramatică cu Serbia la Europeanul de handbal feminin.
Tricolorele antrenate de Florentin Pera au obţinut a doua victorie din competiţie, scor 27 la 25. Echipa națională de handbal a României a înregistrat o victorie, scor 29-28 în fața Cehiei, respectiv o înfrângere cu Muntenegru, scor 25-27.
"Fetelor, atenţie, şi egalul este bun. Putem câştiga, dar nu vă mai grăbiţi", le-a transmis Florentin Pera jucătoarelor sale la ultimul time-out al meciului.
Ştefania Stoica s-a opus câteva secunde mai târziu la aruncarea lui Johovich, oprind atacul sârboaicelor, iar Alisia Boiciuc a marcat golul care a consfinţit victoria, cu doar 5 secunde înainte de final.
Slovenia, Polonia și Suedia s-au calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EURO 2024, care are loc în Austria, Ungaria și Elveția, după rezultatele înregistrate luni seara.
Alte șase echipe, între care Turcia, antrenată de românul Costică Buceschi, și Spania, multiplă medaliată europeană, mondială și olimpică, au părăsit competiția.
Suedia a realizat scorul turneului final, 47-19 cu Turcia, în Grupa A. Scandinavele au realizat cea mai mare victorie a lor la EURO și cel mai mare număr de goluri marcate de Suedia la un Campionat European, potrivit EHF.
Nathalie Hagman (SCM Râmnicu Vâlcea) a fost cea mai bună marcatoare, cu 11 goluri.
În celălalt meci al grupei, Ungaria a dispus de Macedonia de Nord cu 29-19. Sara Ristovska (CS Rapid București) a fost cea mai bună marcatoare a învinselor, cu 6 goluri.
În Grupa C, Franța a trecut de Portugalia cu 28-15, în timp ce Polonia s-a impus în fața Spaniei cu 26-23. Dacă Polonia a trecut de grupele preliminare pentru prima oară în ultimii zece ani, Spania a fost eliminată în premieră după această fază în ultimii 22 de ani.
Monika Kobylinska (CSM București) a reușit 5 goluri pentru poloneze, iar Daria Michalak (Dunărea Brăila), 3.
În Grupa E, Norvegia a surclasat Slovacia cu 38-15, iar Slovenia a câștigat la un singur gol în fața Austriei, cu 25-24. Pivotul Natasa Ljepoja (SCM Râmnicu Vâlcea) a contribuit cu 3 goluri la succesul slovenelor.