Handbal România întâlnește Serbia la EURO 2024. Formațiile care s-au calificat deja în următoarea fază a competiției

Data publicării:
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Naționala României la handbal feminin a înregistrat o victorie și o înfrângere în cadrul Grupei B de la EURO 2024.



România joacă împotriva Serbiei marți, de la ora 19:00, ultima partidă disputată de tricolore în cadrul Grupei B, meci desfășurat pe Fonix Arena, la Drebrețin. Echipa națională de handbal a României a înregistrat o victorie, scor 29-28 în fața Cehiei, respectiv o înfrângere cu Muntenegru, scor 25-27.

Slovenia, Polonia și Suedia s-au calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EURO 2024, care are loc în Austria, Ungaria și Elveția, după rezultatele înregistrate luni seara.

Alte șase echipe, între care Turcia, antrenată de românul Costică Buceschi, și Spania, multiplă medaliată europeană, mondială și olimpică, au părăsit competiția.

Suedia a realizat scorul turneului final, 47-19 cu Turcia, în Grupa A. Scandinavele au realizat cea mai mare victorie a lor la EURO și cel mai mare număr de goluri marcate de Suedia la un Campionat European, potrivit EHF.

Nathalie Hagman (SCM Râmnicu Vâlcea) a fost cea mai bună marcatoare, cu 11 goluri.

În celălalt meci al grupei, Ungaria a dispus de Macedonia de Nord cu 29-19. Sara Ristovska (CS Rapid București) a fost cea mai bună marcatoare a învinselor, cu 6 goluri.

În Grupa C, Franța a trecut de Portugalia cu 28-15, în timp ce Polonia s-a impus în fața Spaniei cu 26-23. Dacă Polonia a trecut de grupele preliminare pentru prima oară în ultimii zece ani, Spania a fost eliminată în premieră după această fază în ultimii 22 de ani.

Monika Kobylinska (CSM București) a reușit 5 goluri pentru poloneze, iar Daria Michalak (Dunărea Brăila), 3.

În Grupa E, Norvegia a surclasat Slovacia cu 38-15, iar Slovenia a câștigat la un singur gol în fața Austriei, cu 25-24. Pivotul Natasa Ljepoja (SCM Râmnicu Vâlcea) a contribuit cu 3 goluri la succesul slovenelor.

Rezultatele înregistrate luni

Grupa A

Turcia - Suedia 19-47

Macedonia de Nord - Ungaria 19-29

Clasament

1. Ungaria 6 puncte

2. Suedia 4

3. Macedonia de Nord 1

4. Turcia 1

Grupa C

Portugalia - Franța 15-28

Polonia - Spania 26-23

Clasament

1. Franța 6 puncte

2. Polonia 4

3. Spania 2

4. Portugalia 0

Grupa E

Slovacia - Norvegia 15-38

Slovenia - Austria 25-24

Clasament

1. Norvegia 6 puncte

2. Slovenia 4

3. Austria 2

4. Slovacia 0

Primele două clasate din fiecare grupă s-au calificat în grupele principale, scrie Agerpres.

Lotul României pentru Campionatul European de handbal

Portari – Bianca Curmenț, Diana Ciucă, Daciana Hosu;

Jucătoare de câmp – Bianca Bazaliu, Alisia Boiciuc, Oana Borș, Daria Bucur, Mirabela Coteț, Alexandra Dindiligan, Sorina Grozav, Alicia Gogîrlă, Ștefania Jipa, Corina Lupei, Rebeca Necula, Lorena Ostase, Andreea Popa, Sonia Seraficeanu, Ștefania Stoica.

Autorul articolului: Iulia Horovei | Categorie: Handbal




logo icon Articole asemănătoare
logo icon Cele mai noi articole
logo icon Cele mai citite

pixel